Acasă Uncategorized Românii din Helsinki (Finlanda) sărbătoresc Zilele Culturii Române

Românii din Helsinki (Finlanda) sărbătoresc Zilele Culturii Române

Zilele Culturii Române vor fi celebrate, în perioada 5-13 mai, la Helsinki, unde literatura, istoria, muzica şi arta vor fi prezente în instituţii finlandeze de mare prestigiu – Galeria MUU, Clubul de jazz Storyville şi Universitatea din Helsinki.

Printre invitaţii primei ediţii a Zilelor Culturii Române la Helsinki se numără artistul Ion Bârlădeanu, istoricul Aurelian Crăiuţu, pianistul Marian Petrescu şi scriitorul Lucian Dan Teodorovici.

Astfel, pe 5 mai, la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Helsinki se va desfășura conferinţa „Finding Happiness in Unusual Circumstances“ susţinută de Aurelian Crăiuţu, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Indiana.

Prelegerea discută conceptul de „fericire“ din perspectiva celor obligaţi să trăiască sub opresiunea unor regimuri totalitare, pornind de la lucrările Jurnalul fericirii de Nicolae Steinhardt şi Arhipelagul Gulag de Aleksandr Soljenițîn.

Aurelian Crăiuţu este doctor în ştiinţe politice al Universităţii Princeton (1999), profesor în cadrul Departamentului de Ştiinţe Politice al Universităţii Indiana, Bloomington, şi autorul mai multor studii de filosofie politică publicate la prestigioase edituri din Statele Unite şi România.

Evenimentele dedicate Zilelor Culturii Române vor continua cu un concert susținut de Marian Petrescu Trio, sub titulatura “Classic in Jazz”.

Supranumit „Horrowitz al pianului de jazz“, Marian Petrescu studiază pianul de la vârsta de 4 ani. În timpul adolescenţei sale, familia s-a stabilit întâi în Suedia şi apoi în Finlanda, unde Marian Petrescu a studiat pianul clasic la Academia Sibelius din Helsinki. A cântat cu numeroşi muzicieni de prim rang ai circuitului internaţional de jazz, cum ar fi Arturo Sandoval, Toots Thielemans şi Al Jarreau, dar publicul îl cunoaşte şi datorită interpretărilor sale de excepţie din repertoriul clasic. În 2009 a cîştigat premiul Grammy pentru aranjamentul muzical al piesei „West Side Story Medley“ de Bill Cunliffe. În vara acestui an, Marian Petrescu va fi în turneu în Australia, alături de James Morrison.

De asemenea, Zilele Culturii Române la Helsinki vor cuprinde o întâlnire cu scriitorul Lucian Dan Teodorovici în limba engleză și o expoziţie personală Ion Bârlădeanu, în prezenţa artistului Ion Bârlădeanu şi a curatorului Dan Popescu.

Expoziţia, intitulată Art Against All Odds, este o retrospectivă şi prezintă un număr de peste 120 de lucrări, atât desene ale artistului din anii 1970, cât şi colaje realizate de acesta înainte şi după ’89.

Artistul român Ion Bârlădeanu a fost descoperit de lumea internaţională a artei în 2009, când a avut primele prezenţe în expoziţii internaţionale şi a fost remarcat datorită tehnicii şi esteticii lucrărilor sale. Tehnica sa include în primul rând colajul, cu o estetică amintind de pop-art, cu tentă satirică, socială şi politică.

Aceasta este prima expoziţie personală a artistului român în Europa de Nord, realizată în colaborare cu Galeria H’Art din Bucureşti şi galeria finlandeză MUU, una dintre cele mai vechi şi binecunoscute instituţii de gen din Helsinki.