Acasă Alte comunitati Românii din Suedia invitați la Ziua Limbii Române

Românii din Suedia invitați la Ziua Limbii Române

Cu ocazia Zilei Limbii Române şi în contextul centenarului Gellu Naum, publicul român din capitala suedeză se va bucura, pe 29 august, de spectacolul de teatru N(AUM), conceput în urma atelierelor de creaţie conduse de Oana Pellea, după textele scriitorului suprarealist, şi produs în 2014 de teatrul UNTEATRU. Spectacolul le are în distribuţie pe Oana Pellea și Cristina Casian, regia fiind semnată de Mariana Cămărășan.

Considerat deja un spectacol de referinţă, datorită montării inedite şi a interpretării de excepţie, N(AUM) devine din ce în ce mai vizibil la nivel naţional şi internaţional. Spectacolul a fost prezentat în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu de anul acesta şi a intrat în selecţia oficială a Festivalului Naţional de Teatru, ediţia 2015

În această vară îşi va continua periplul internaţional început la Bruxelles în luna februarie, cu reprezentaţii care vor avea loc la Stockholm, Londra şi în alte mari centre culturale europene.

După reprezentaţie, Oana Pellea va prezenta publicului vorbitor de limba română volumele „Jurnal 2003 – 2009” şi „Să rîdem cu Nea Mărin”.La apariţia Jurnalului Oanei Pellea, Ioana Pârvulescu îi scria astfel autoarei: „Dragă Oana, m-a uimit să găsesc în notaţiile tale lucrul pe care numai scriitorii adevăraţi îl au: amprenta stilistică. Jurnalul tău are un ton inconfundabil şi, pentru că nu rezultă din el că ai experienţa scrisului, nu pot decât să constat că ai talent. Cuvintele tale au mimică, au gestică, au tot ce le trebuie. Şi inteligenţă.”

Spectacolul N(AUM) este prezentat la Stockholm cu sprijinul Guvernului României şi al Ambasadei României în Regatul Suediei.