Acasă Europa Românii pe podium la Competiția Alpen Adria Cup

Românii pe podium la Competiția Alpen Adria Cup

Amalia Dumitru și Gabriel Pavel au ocupat poziția a doua, la categoria U13 feminin și U13 masculin, în cadrul competiției trofeului Alpen Adria Cup la floretă pentru copii și speranțe, secția individual, care s-a desfășurat pe 3 și 4 mai, în orașul austriac Klagenfurt.

În cadrul concursului au participat 66 de sportivi din Austria, Polonia, Italia, Rep. Moldova, Slovacia, Croația și România. Țara noastră a fost reprezentată de trei sportivi de la C.S.T.A. București, iar aceștia au reușit tot atâtea clasări pe podium.

Emilia Corbu s-a clasat pe locul 1 la categoria U15 feminin, sportivii fiind pregătiți la C.S.T.A. București de către antrenoarea Ana Pavel.