Acasă Italia Românii, pe primul loc la împrumuturi pentru case în Italia

Românii, pe primul loc la împrumuturi pentru case în Italia

În primele șase luni ale anului 2016, 83% dintre creditele ipotecare au fost acordate unor persoane de cetățenie italiană, însă crește procentajul străinilor: actualmente 13% sunt cetățeni din țări europene și 4,1% cetățeni extraeuropeni. Naționalitățile cele mai reprezentate sunt cea română, albaneză și moldovenească, în timp ce majoritatea non-europenilor provin din Asia, urmați la scurtă distanță de latino-americani și de africani.

Potrivit Gazetaromaneasca.ro, piața imobiliară din Italia este în creștere, continuand refacerea pieței împrumuturilor imobiliare iar printre protagoniști se află și cetățenii străini.

Acest lucru este demonstrat de analiza creditelor ipotecare elaborată de Gruppo Tecnocasa pe baza celor care au semnat o finanțare ipotecară prin intermediul agențiilor cu marca Kìron și Epicas în primul semestru al lui 2016.

Observând proveniența creditaților în cadrul macroariilor italiene și confruntând rezultatele între ele, se deduce că instituțiile de credit tind să finanțeze cetățenii neitalieni cu precădere în nordul Italiei (peste o treime dintre persoanele finanțate în Nord-Est nu sunt italiene). O dată în linie cu cele mai înalte rate de incidență a imigranților în populațiile din acele zone.