Acasă America de Nord Romanul “Solenoid” al lui Mircea Cărtărescu, premiat de Los Angeles Times

Romanul “Solenoid” al lui Mircea Cărtărescu, premiat de Los Angeles Times

”O explorare borgesiană a vieții și a artei, în care diverse dimensiuni monstruoase erup în România comunistă”

 Los Angeles Times Book Prizes a premiat volumul ”Solenoid” a anunțat Mircea Cărtărescu printr-o postare pe pagina sa de Facebook.

”Mulțumesc, Will Evans, mulțumesc, Sean Cotter, mulțumesc juriului Los Angeles Times Book Prize! Mulțumesc ICR NY pentru recentul turneu american! Încă nu-mi vine să cred că “Solenoid” a câștigat acest premiu, unul dintre cele mai importante din USA”, scrie Cărtărescu.

Romanul a câștigat premiul pentru cea mai bună carte de ficțiune.

”Alte categorii au contribuit la impulsionarea unor scriitori mai puțin cunoscuți (cel puțin pentru cititorii americani). Mircea Cărtărescu a luat premiul pentru ficțiune pentru „Solenoid”, o explorare borgesiană a vieții și a artei în care diverse dimensiuni monstruoase erup în România comunistă”, notează LA Times.