Acasă Stiri Romsilva va realiza investiții în lucrări de corectare a torenților

Romsilva va realiza investiții în lucrări de corectare a torenților

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva va investi 109,56 milioane de lei, fără TVA, în lucrări de corectare a torenților, în urma semnării unui contract cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență.

Proiectul ”Lucrări de corectarea torenților pentru reducerea riscurilor generate de viituri torențiale în bazinetele amplasate în fondul forestier național administrat de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva pe raza județelor Bacău, Buzău, Suceava, Neamț, Hunedoara, Prahova, Vâlcea și Vrancea”, parte a Planului Național de Redresare și Reziliență, prevede realizarea conceptului pentru lucrările de modernizare, refacerea a cel puțin șase structuri de reținere a aluviunilor, ridicarea a cel puțin 30 de noi construcții aluvionare, reîmpădurirea a patru hectare de teren, construirea de garduri de vegetație, prin aceste lucrări urmând a fi reabilitați peste 30 de kilometri de albii torențiale.

Aceste investiții, prevăzute în programul ”Sisteme integrate de reducere a riscurilor generate de viituri torențiale în bazinete forestiere expuse unor astfel de fenomene – Componenta 2: Păduri și Protecția Biodiversității (cod C2/I5)”, finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, urmează a fi finalizate până la finalul primului semestru al anului 2026.

Lucrările de corectare a torenților pe albiile râurilor de munte, în fondul forestier administrat, diminuează undele de viitură și rețin aluviunile, reducând astfel riscurile de inundații în aval.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile țării, și asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. De asemenea, Romsilva administrează 22 de parcuri naționale și naționale, precum și 12 herghelii de stat.

Din totalul pădurilor proprietatea publică a statului, 80% dețin certificarea managementului forestier în standard internațional.