Săptămâna Culturii Române la Gütersloh

Săptămâna Culturii Române la Gütersloh

Pe 6 octombrie s-a dat startul Săptămânii Culturale Europene la Gütersloh, eveniment ce are loc o dată la doi ani, inițiat în anul 1984. Fiecare ediție aduce în prim plan o ţară europeană, propunându-și să încurajeze legăturile între germani și cetățenii străini din orașul Gütersloh, între care românii se situează pe unul din primele locuri. Anul acesta, România a fost desemnată pentru prima dată  drept ţară invitată.

În deschiderea festivalului a fost prezentată expoziţia „Trubadurii culorilor”, o retrospectivă a artistului George Ștefănescu-Râmnic, iar în seara zilei de 7 octombrie a avut loc concertul de jazz experimental susţinut de George Dumitriu şi Sanem Kalfa. Duo-ul de jazz și muzică experimentală George Dumitriu – Sanem Kalfa este cunoscut pentru reprezentaţiile sale hipnotice de mare profunzime şi intensitate. Noul album lansat în 2018 este intitulat Dance şi cuprinde o varietate de forme muzicale de expresie: muzică tradiţională românească, turcească, persană și brazilian.

Festivalul se desfășoară între 6 și 13 octombrie și reprezintă un prilej deosebit de promovare atât a culturii române, cât și artiștilor români. De altfel, programul evenimentului este generos și diversificat pentru fiecare zi a săptămânii,  incluzând concerte, expoziții, o seară culinară românească, o seară de film, seri literare pentru cei mari și cei mici. Amintim aici câteva nume românești care vor fi prezente în cadrul festivalului: artistul fotograf Remus Țiplea cu expoziția „Searching for God – Confesiuni religioase în România”, scriitoarea Carmen- Francesca Banciu, autoarea, între altele, a romanelor „O țară fără eroi” și o „O zi fără președinte”, și mulți alții.