Acasă Cultura / Culte „Săptămâna Diasporei” la Iasi

„Săptămâna Diasporei” la Iasi

Primăria Municipiului Iași organizează în perioada 13-20 august 2016, un eveniment amplu dedicat Diasporei Românești, numit „Săptămâna Diasporei”. Prin acest eveniment, Primăria Municipiului Iași dorește să fie în mod special alături de diaspora româneasca și desigur alături de ieșenii care acum sunt parte a diasporei, dar care nu au uitat orașul unde s-au nascut și din care au plecat, Iașul pe care îl iubesc în continuare la fel de mult, potrivit unui comunicat al Centrului de promovare turistica Iasi, citat de Radioiasi.ro.

Evenimentul intitulat „Săptămâna Diasporei” se dorește a fi un gest de respect și mulțumire din partea Primăriei Municipiului Iași față de toți ieșenii și românii aflați acum în diaspora, față de eforturile lor, recunoscând și în acest fel că diaspora promovează locurile și oamenii de acasă.

Pentru că și copiii românilor fac parte din diaspora, într-un fel sau altul, alături de părinții lor sau poate așteptându-i acasă și gândidu-se în permanență la ei (copiii la părinți și părinții la copii), Primăria Municipiului Iași s-a gândit că un copil ieșean, pe care l-a susținut încă de la început – David Alexandru – 11 ani, ar putea oferi mai multă culoare și mai multă bucurie celor din Diaspora și celor de acasă, reuniți în „Săptămâna Diasporei” și prin Expoziția de Pictură, sugestiv denumită ”Un mesager pentru părinții mei!”

Expoziția va avea loc în perioada 13-20 august 2016 în cadrul Primăriei Iași-Palatul Roznovanu și va avea Vernisajul, Duminică 14 august 2016, ora 18.