Acasă Cultura / Culte Sărbătoare de suflet pentru românii din regiunea Cernăuți

Sărbătoare de suflet pentru românii din regiunea Cernăuți

Sala Filarmonicii Regionale de Stat din Cernăuți a devenit neîncăpătoare pentru sutele de români din regiune care au venit să se bucure de muzica tradițională românească.

Pe scenă au urcat artiști renumiți din Țară, dar și din Bucovina. Elena Merișoreanu, Gabriel Dorobanțu, Adriana Trandafir, Ilie Caraș, Nicolae Datcu, Alexandra Dan, Alexandru Tărățeanu și Ansamblul Alunelul au oferit în data de  28 ianuarie 2018 un adevărat regal de muzică și dans.

Spectacolul „Hora mare-n gara mică” a fost organizat cu sprijinul Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, instituţie aflată în subordinea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni la iniţiativa Ligii Tineretului Român „Junimea” din regiunea Cernăuți şi a Consulatului General al României la Cernăuți pentru a marca  Ziua Culturii Naționale.

Proiectul se încadrează în Programul Strategic – Spațiul Cultural Românesc Comun – Centenar Marea Unire 1918 – 2018 al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni pe anul 2018.