Acasă Cultura / Culte Sărbătoarea Nașterii Domnului la românii din Giula, Ungaria

Sărbătoarea Nașterii Domnului la românii din Giula, Ungaria

Sărbătoarea Nașterii Domnului, 25 decembrie 2016, a fost întâmpinată cu emoție și bucurie și de românii ortodocși din Giula, orașul de reședință al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria. La fel ca și în anii trecuți, în seara de Ajun, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, împreună cu alți părinți de la Centrul Eparhial și cu credincioși îmbrăcați în costume populare, a mers cu colindul la câteva zeci de familii din Giula, vestind astfel Naşterea Domnului.

În ziua Praznicului, Preasfințitul Părinte Siluan a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală, informează Biroul de Presă al Eparhiei. Din soborul slujitor au făcut parte:  Părintele Teodor Marc, Parohul Catedralei și Consilierul Economic al Episcopiei, Părintele Petru Pușcaș de la Parohia Giula Mică și Arhidiaconul Emanuel Văduva de la Catedrală.

În cadrul slujbei a avut loc hirotonia în diacon a tânărului Marius Vidican Florin, care de 8 ani de zile a fost cântăreț al Catedralei Episcopale din Giula, desfășurând în această calitate o bogată și frumoasă activitate misionar-pastorală.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Siluan a subliniat înțelesul creștin al acestei sărbători, care are în centrul ei Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Întrupat, venit în lume pentru mântuirea întregului neam omenesc și și-a exprimat bucuria pentru numărul mare al credincioșilor care au ales să prăznuiască Crăciunul mai întâi în biserică, prin rugăciune, colinde și mulțumire adusă Bunului Dumnezeu, iar mai apoi împreună cu familiile și cu toți cei dragi, la casele lor.

La final, elevii de la Școala Generală Românească din Giula, sub îndrumarea Doamnei Învățătoare Eva Sabău, au pus în scenă o scenetă dedicată Nașterii Domnului. Elevii participanți, dar și ceilalți copii din biserică, au primit pachete cu dulciuri din partea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan.