Schimb de experiență pe tema finanțării corecte şi transparente a partidelor politice...

Schimb de experiență pe tema finanțării corecte şi transparente a partidelor politice şi a campaniilor electorale

În contextul Memorandumului de colaborare semnat în noiembrie 2019, o delegație a Comisiei Electorale Centrale a Republicii Moldova (CEC) s-a zilele trecute în România, într-o vizită oficială la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).

Delegația CEC Moldova, condusă de preşedintele instituției, Dorin Cimil, a avut o întâlnire cu președintele AEP, Constantin-Florin Mitulețu-Buică și cu șefii departamentelor din cadrul AEP implicate în organizarea și desfășurarea alegerilor.

Scopul vizitei îl constituie dezvoltarea cooperării instituționale prin realizarea schimbului de experiență în domeniul finanțării corecte şi transparente a partidelor politice şi a campaniilor electorale, asigurării condițiilor optime pentru exercitarea drepturilor electorale ale cetățenilor cu drept de vot în străinătate, organizarea şi desfăşurarea programelor de informare şi educare a electoratului, dar şi a celorlalți participanți la alegeri și organizarea cursurilor de instruire de tip BRIDGE.

CEC Moldova și-a manifestat interesul față de experiența AEP în domeniul asigurării și îmbunătățirii legislației electorale, finanțării partidelor și a campaniilor electorale, informarea și educarea alegătorilor.