Acasă Cultura / Culte „Şcoală de Arte” pentru copiii români din Budapesta

„Şcoală de Arte” pentru copiii români din Budapesta

A patra ediție a „Şcolii de Arte” pentru copiii români din Budapesta se va încheia pe 8 iunie. Această ediţie a adus un nou format de cursuri care le-a oferit oferă copiilor noţiuni elementare de istoria artei, alături de explorarea liniei, culorii, formei, perspectivei şi compoziţiei.

Copiii au avut ocazia să experimenteze prin tehnici de colaj, origami, compoziţii de volume, plastilină, stratificare din carton, confecţionare de măşti şi jucării din materiale ecologice, extinzând astfel zona de creaţie de la desen şi pictură la obiect.

„Şcoala de Arte” s-a desfăşurat săptămânal, în zilele de luni, și a început în luna martie.

Reamintim că în 2014, patru dintre copiii care au participat la „Şcoala de Arte, ediţia a III-a” au fost selectaţi să participe cu lucrările lor de pictură la concursul şi expoziţia sub genericul „Ţara din suflet – Patria Română”, desfăşurate la sediul Institutului Cultural Român Bucureşti (21-24 noiembrie 2014) şi la Palatul Parlamentului (8-11 decembrie 2014).