Acasă Alte comunitati Școala, educația, cultura și spiritualitatea, priorităţile noului ministru pentru românii de pretutindeni...

Școala, educația, cultura și spiritualitatea, priorităţile noului ministru pentru românii de pretutindeni (VIDEO)

Dan Stoenescu, ministru delegat pentru Relația cu Românii de Pretutindeni, a anunțat prioritățile mandatului său la conducerea Departamentului pe care îl preia, menționând ca  „absolut primordială” relația cu Rep. Moldova.

Cele două priorități ale mele vor fi: numărul unu — diaspora. Numărul doi: românii din vecinătate. Este foarte important să ascultăm vocea diasporei, avem peste patru milioane de români în afara țării și alte milioane în jurul țării. România este practic una dintre puținele țări care este înconjurată de același popor, după cum spunea istoricul Nicolae Iorga. Desigur, în acest context, relația cu Rep. Moldova este absolut primordială. Aici înțeleg următorul fapt: nu există două națiuni. Există o singură națiune, indivizibilă”, a precizat acesta, la audierile din comisiile reunite de Politică externă din Senat și Camera Deputaților, Comisia pentru comunitățile de români din afara granițelor țării (Camera Deputaților) și Comisia românilor de pretutindeni (Senat).

PRIORITĂȚILE MINISTRULUI DAN STOENESCU – VIDEO

Totodată, Stoenescu a menționat că una dintre prioritățile lui va fi facilitarea menținerii legăturilor de familie pentru cetățenii români care au emigrat, dar că va susține și reducerea taxelor consulare, a costurilor administrative, înlesnirea transferului de bani.

Dan Stoenescu a mai precizat că liniile principale ale proiectelor Departamentului Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni vor fi: școala, educația, cultura și spiritualitatea.

Recunosc că există o expertiză foarte bună în cadrul ministerului și în cadrul Departamentului și doresc să continui aceste linii, să continui implementarea de politici pentru sprijinul cultural, lingvistic și religios al românilor de pretutindeni, apărarea drepturilor românilor ca cetățeni europeni, tratamentul egal și nediscriminatoriu al românilor și eliminarea restricțiilor pe piața muncii„, a conchis acesta.

Noul ministru a adăugat că programul detaliat va fi prezentat comisiilor parlamentare până la 15 decembrie, dar a dat asigurări că relația cu românii din afara granișelor va reprezenta o prioritate a Cabinetului Cioloș.

Dan Stoenescu, propus de premierul Dacian Cioloș, ca ministru delegat pentru Relațiile cu Românii de Pretutindeni, a fost avizat, luni, de comisiile parlamentare de specialitate, cu 39 de voturi ”pentru” și 4 ”împotrivă”.

Dan Stoenescu a absolvit Austin College din Texas, SUA, cu o diplomă de licență în Studii Internaționale (2003) și, în 2005, a obținut o diplomă de master în Globalizare și Dezvoltare la Universitatea Warwick, Marea Britanie. A lucrat, la Cairo, la Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiați și la Organizația Internațională pentru Migrație. De asemenea, a lucrat, în calitate de diplomat, la Madrid și la Beirut și a fost președinte al European Union National Institutes for Culture în Liban, pentru două mandate consecutive, ca reprezentant al Institutului Cultural Român. În 2000, s-a numărat printre fondatorii Ligii Tinerilor Români de Pretutindeni și apoi a înființat Centrul pentru Educație Democratică.