Institutul Cultural Român anunță participarea scriitoarei Lavinia Braniște la cea de-a 33-a ediție a Târgului Internațional de Carte de la Monterrey (FILMTY 2025), desfășurată în perioada 11–19 octombrie 2025 în Mexic. Evenimentul, organizat de prestigioasa universitate Tecnológico de Monterrey, reunește anual peste 700 de autori din 12 țări și atrage peste 300.000 de vizitatori. Țara invitată de onoare a acestei ediții este Columbia.
Participarea României la FILMTY 2025 are loc în contextul aniversării a 90 de ani de relații diplomatice româno-mexicane și reprezintă prima prezență a României la acest important târg internațional de carte. Este o oportunitate de promovare a literaturii române contemporane pe una dintre cele mai prestigioase scene culturale din America Latină.
Volumele autoarei, în traducere spaniolă la editura Automática (Madrid), vor fi disponibile pentru vânzare la standul târgului.
Lavinia Braniște a debutat în 2006 cu volumul de poezii Povești cu mine (Paralela 45). Au urmat volumele de proză scurtă Cinci minute pe zi (Casa de Pariuri Literare, 2011) și Escapada (Polirom, 2014).
Primul său roman, Interior zero (Polirom, 2016), a fost tradus în germană, polonă și spaniolă, fiind adaptat și pentru scenă în România și Germania. Romanul stă la baza unui film regizat de Eugen Jebeleanu, cu premiera anunțată pentru toamna aceasta.
Al doilea roman, Sonia ridică mâna(Polirom, 2019), distins cu Premiul Nepotu’ lui Thoreau, Premiul Sofia Nădejde și Premiul revistei Ateneu, a fost publicat în traducere germană în 2021 și a apărut în limba spaniolă, la editura Automática, în mai 2025.
Cel mai recent volum al său, romanul Camping, a fost publicat în aprilie 2025 la Editura Polirom.
Prin participarea sa la FILMTY 2025, Lavinia Braniște aduce literatura română mai aproape de publicul latino-american și contribuie la consolidarea vizibilității culturii române pe plan internațional.















