Sunt tot mai des solicitat de mass-media să am o poziție față de propunerile recente de “legi ale educației”.
Pentru început clarific una din întrebările frecvente, spunând că în afară de analizele (punctele de vedere/dezbaterile) publice pe care le-am inițiat sau la care am participat în legătură cu un modelul normativ modern al învățământului superior în România nu am contribuit direct și nu am fost consultat cu privire la textul concret al propunerilor de legi, deși unele concluzii/recomandări ale acestor analize le văd pe alocuri reflectate în lege.
Ca să fie clară opțiunea mea generală, dincolo de nuanțele din diverse situații, iată cum văd proiectul de lege dedicat învățământului superior apărut astăzi, mai multe detalii urmând să le discut zilele următoare (despre celălalt proiect, dedicat învățământului preuniversitar, mă voi exprima mai încolo):
Sub aspect de viziune-arhitectură, în sinteză, este o schimbare majoră de paradigmă, care, în esență, duce puterea de decizie spre actorii din domeniu (ex. universități), iar statul, prin autoritățile sale (alături de diverse consilii consultative), păstrează mai ales mecanisme de standardizare/control/monitorizare. Spre exemplu și simplu spus, doctoratul, abilitarea și diplomele rămân la nivel de universitate, fără să mai depindă de analize-decizii directe la nivel de minister. Este așadar un demers de “high risk” (risc mare), care va duce la “high gain” (câștiguri mari) doar dacă mecanismele de control-monitorizare își vor face treaba, altfel putem ajunge în dezastru. Dacă se dorește, aceste mecanisme de control-monitorizare se mai pot clarifica în cursul dezbaterilor care urmează, acum nefiind adecvat stabilizate în lege.
Sub aspect de organizare/funcționare, (1) se introduc o serie de mecanisme noi, absolut necesare, (2) se renunță la și/sau se reformulează o serie de lucruri existente în prezent și (3) se păstrează multe lucruri, inclusiv ca formulare, din legea actuală. Ca mecanisme noi majore se observă (1) introducerea învățământului superior de scurtă durată, (2) accentul pe relația cu societatea (ex. învățământul dual, detalierea învățării pe parcursul vieții, microcertificări, un cadru mai riguros de organizarea a potențialelor societăți comerciale ale universităților, rolul extensiilor universitare etc.), (3) accentuarea rolului universităților în certificare (foarte important în lumea de azi!) și (4) sistemul hibrid. De asemenea, se observă că înființarea unei universități va fi mai simplă, prin Hotărâre de Guvern, nu prin lege. S-a renunțat la unele lucruri nefuncționale (ex. trecerea asistenților de pe „determinat” pe „nedeterminat”, fără concurs). În fine, este foarte bine că universitățile trebuie să-și aleagă o misiune din cele trei menționate în lege, dar modul de formulare a misiunilor este neinspirat (ex. introducerea “excelenței” îi va determina pe toți să se focalizeze pe aceasta, modificându-i apoi esența), mai ales că misiunea nu este corelată, fie și orientativ, cu criteriile de evaluare ale acesteia (ex. criterii de excelență). Demersurile din lege sunt importante, dar riscul este asociat unor incoerențe (și chiar contradicții) în unele segmente (ex. normă universitară vs. normă didactică; personal didactic/de cercetare auxiliar formulat în diverse variante care aduc confuzie; pensionarea descrisă confuz, mai ales cu referire la semnificația limitelor de vârstă etc.); de asemenea, rolul unor mecanisme noi, precum învățământul de scurtă durată, trebuia mai bine prezentat. Dacă se dorește, acestea se pot corecta în formulare și sens/semnificații în cursul dezbaterilor care urmează.
Sub aspect metodologic, legea ne spune că arhitectura și organizarea/funcționarea vor fi detaliate într-o mulțime de acte subsecvente legii. Dacă aceste acte nu vor fi elaborate în spiritul legii, eșecul este garantat, deoarece legea nu s-a protejat suficient față de posibile distorsiuni prin acte subsecvente. Dacă vor fi elaborate profesionist, atunci lucrurile vor merge în spiritul legii, chiar putându-se corecta unele scăpări chiar de după dezbateri. Dacă se dorește, unele protecții se pot introduce în cursul dezbaterilor care urmează.
Eu am argumentat recent în spațiul public că trei mecanisme pot da un avantaj competitiv rapid universităților românești: (1) susținerea cercetării în universități – iar asta apare explicit în noua lege, inclusiv prin finanțare specifică/dedicată (de aceea o bifez pozitiv!); (2) concentrările academice – care din nou apar explicit în lege (deci trebuie o nouă bifare pozitivă!) și (3) organizarea modernă a resurselor umane în universități (ex. traiectorii diferite de carieră/”head hunting”/promovarea după modele internaționale/regândirea conceptului de “normă”) – lucru care din păcate nu este evident în noua lege (deci nu-l bifez pozitiv!).
Alte aspecte mai specifice relevante academic și/sau social (ex. mandatul rectorilor, durata doctoratului) trebuie dezbătute la rândul lor, iar propunătorii trebuie să-și argumenteze opțiunile specifice.
Așadar, în această fază proiectul este cam ca pisica lui Schrodinger, cu viitor sau fără în funcție de demersul nostru acțional de acum (ex. cum/dacă ne uităm). Hai să-l facem viu, ca să nu rămânem cu o pisică moartă aruncată în curte de factorul politic, factor care este deja decis să alunge din curte pisica vie care nu-i mai place!
Transmiterea consimțământului părții române privind tranzitarea canalelor Chilia și Bâstroe
Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la tranzitarea canalelor Chilia și Bâstroe de către nave sub pavilion terț încărcate cu cereale, Ministerul Afacerilor Externe precizează că a transmis părții ucrainene, pe canale diplomatice, acceptul în acest sens. Decizia autorităților române vine în contextul eforturilor țării noastre de sprijinire a Ucrainei, în vederea reducerii consecințelor agresiunii premeditate, ilegale și nejustificate a Federației Ruse asupra acestui stat.
Acordul părții române pentru folosirea canalului Bâstroe în scopul tranzitării navelor cu încărcătură cerealieră are o natură excepțională, fiind avută în vedere importanța diversificării și fluidizării căilor de transport utilizate pentru exporturile ucrainene de cereale. Odată cu acordul părții române a fost subliniată, de asemenea, menținerea poziției de principiu a României privind proiectul dezvoltării pentru navigație a canalului Bâstroe, precum și necesitatea ca acesta să respecte prevederile dreptului internațional aplicabil, inclusiv reglementările în materie de protecție a mediului.
În același timp, partea română își menține angajamentul de a continua să depună eforturi susținute, în nume național și în cadrul Uniunii Europene, pentru a facilita tranzitul și exportul de cereale din Ucraina, inclusiv prin intermediul porturilor românești de la Dunăre și Marea Neagră. MAE subliniază, totodată, apelul constant al României în ceea ce privește consolidarea demersurilor de a mobiliza sprijinul international consistent pentru a crea un coridor de tranzit, inclusiv cu componentă maritimă, pentru transportul cereale ucrainene către țări terțe, în contextul intensificării crizei alimentare generate de acțiunile Rusiei.
