Acasă Cultura / Culte Scurtmetrajul „Totul pentru Riana”, premiat în Danemarca

Scurtmetrajul „Totul pentru Riana”, premiat în Danemarca

Regizorul Mihai Dragolea a câștigat, sâmbătă,  premiul The Soapbox la Festivalul Internațional de Film de la Odense /OFF – Odense International Film Festival, cu scurtmetrajul „Totul pentru Riana”/eng. „Everything for Riana” (2020).

„Festivalul oferă o selecție de filme de scurtmetraj incredibilă, de la filme care au concurat în cadrul Cannes, Berlinale, la producții care sunt difuzate și de publicații precum New York Times, poți găsi totul în selecția celor de la OFF. M-am bucurat să vizionez ce fac colegii mei, aici îl menționez și pe regizorul Anghel Damian care a avut un film în selecția oficială, Celed. Cred că e foarte important ca festivalurile să-și continue activitatea pe timpul oricărei crize, pentru că aceste filme permit înțelegerea profundă a istoriei actuale și pot genera o schimbare în bine”, a declarat regizorul.

Scurtmetrajele „Totul pentru Riana”, regia Mihai Dragolea, și „Celed”/eng. Minion (2019), regia Anghel Damian, au fost selectate dintr-o listă de 2945 de scurtmetraje și împreună cu alte 129 filme au concurat pentru premiile oferite de festival.  Participarea românească în festival  a fost susținută de ICR Stockholm, fiind sprijinită de Ambasada României în Regatul Danemarcei.

Înființat în anul 1975, Festivalul Internațional de Film de la Odense este cel mai vechi și mai cunoscut festival de scurtmetraj din Danemarca, și unul dintre cele mai importante festivaluri de film din spațiul scandinav, având la ediția de anul trecut un public de 35000 de spectatori.