Acasă Cultura / Culte „Se întâlnește dor cu dor” la Coslada (Spania)

„Se întâlnește dor cu dor” la Coslada (Spania)

Federația Asociațiilor de Români (FEDROM) din Spania organizează, în perioada 19-20 septembrie , Festivalul de Folclor internațional „Se întâlnește dor cu dor”. Evenimentul artistic va avea loc în sala de teatru a Centrului cultural La Jaramilla din Coslada (localitate aflată la 12 kilometri de Madrid).

La festival este invitat maestrul Ion Crețeanu, unul dintre ultimii 20 de cobzari autentici ai României, membru al Uniunii Muzicienilor Interpreți din România și declarat de UNESCO un Tezaur uman viu. Va avea loc și un recital al Domnicăi Dolga, interpretă de muzică populară cu o importantă carieră artistică din zona Bistrița-Năsăud.

În cadrul celor două zile de festival vor putea fi vizitate o expoziție de artizanat, din colecțiile personale ale Eugeniei Mateescu și Ica Tomi, una de pictură, semnată Ica Oniga, de artă decorativă a Elenei Ninerică, precum și de ceramică și pictură sub semnătura Nicoletei Kirilă Minca. Sunt cinci artiste românce care împreună vor crea o expoziție deosebit de frumoasă și reprezentativă a culturii românești.

Alături de Ion Crețeanu și Domnica Dologa, care vor cânta atât sâmbătă cât și duminică, vor urca pe scenă artiști români rezidenți în Spania, dar și grupuri folclorice din Bulgaria, Ecuador și Spania, precizează Agerpres.

De semenea, Nelu Boboilă, Ionuț Tomoioagă și Nicolae Petriman, acompaniați de formația MYSTIC Madrid și grupul folcloric CFB Balcan, vor susţine recitaluri pe 19 septembrie.

De asemenea, grupul artistic de copii al asociației ProVitaLex va evolua, pe 20 septembrie, cu o suită de dansuri populare. Soliști vor fi Monica și Andres Popa, mamă și fiu. ‘Sal y pimienta’ este numele grupului compus dintr-o fată româncă și o una spaniolă, Valentina Florea Și Carolina Gonzalez, care vor dansa o sevillana, ‘La boda de Luis Alfonso’. Tot duminică va urca pe scenă și grupul artistic al Asociației Dor Român din Arganda del Rey, cu o suită de dansuri, solist Macedon Botârlă.