Seară dedicată culturii româneşti pentru românii din Serbia

Seară dedicată culturii româneşti pentru românii din Serbia

Expoziția de artă românească intitulată „Casa de Cultură Românească din Zajecar” a fost deschisă luni, 10 decembrie în Serbia. Lucrările de artă expuse la Zajecar aparţin unor artişti români şi au făcut parte din expoziţia „Galeria Vibraţiilor Tinere”, organizată între 7 noiembrie și 5 decembrie 2013 la Palatul Parlamentului din Bucureşti, de Asociaţia Atheneum în parteneriat cu Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi”. Cele 27 de lucrări expuse în comunitatea românească din oraşul Zajecar au fost selectate de un juriu format din specialişti în domeniul artei.

La vernisaj au participat peste 60 de persoane, printre care consulul României la Zajecar, Iulian Niţu, protopopul Daciei Ripensis, Boian Aleksandrović, reprezentanţi ai parohiilor româneşti şi ai comunităţii române din Valea Timocului. Cu acest prilej, Zvetlana Preoteasa, director general al Institutului ”Eudoxiu Hurmuzachi” a vorbitdespre importanţa acordată de Institut învăţământului în limba română, dar şi culturii şi tradiţiilor. ”Prin organizarea unor astfel de evenimente culturale dorim păstrarea identităţii naţionale prin promovarea valorilor culturale româneşti în rândul comunităţilor istorice româneşti din afara teritoriului României. Vă mulţumim pentru aprecierile aduse eforturilor Institutului şi vă asigurăm de acordarea întregului nostru sprijin”, a spus Zvetlana Preoteasa. În cadrul seratei dedicată culturii româneşti IEH a organizat şi un spectacol de colinde susţinut de Corala Bărbătească Armonia din Constanţa (cel mai bun cor bărbătesc din lume care a câştigat Olimpiada Corală Mondială, desfăşurată la Cincinnati – Ohio, în SUA şi alte 3 premii în cadrul Campionatul European al Corurilor, desfăşurat anul acesta la Graz, Austria).