Acasă Cultura / Culte Seară Mozart în Piața ”George Enescu”

Seară Mozart în Piața ”George Enescu”

Orchestra Națională Radio dă întâlnire, pe 26 iunie, iubitorilor muzicii clasice la un frumos concert estival în aer liber.

În continuarea tradiției instaurate în anii precedenți, Orchestra Națională Radio participă la Bucharest Music Film Festival, eveniment derulat în Piața „George Enescu”.

Sub bagheta tânărului dirijor Gabriel Bebeselea, Orchestra Națională Radio va dedica seara în special creațiilor lui Mozart.

Înaintea concertului prezentat în Piata „George Enescu”, va fi lansat noul album semnat de Orchestra Națională Radio, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare. Albumul cuprinde o creație emblematică pentru repertoriul orchestral ceaikovskian –  Simfonia „Manfred”.