Ieri, 5 iunie a.c., secretarul de stat în Ministerul Justiției, Teodora Stoian, a participat la reuniunea Consiliului Justiție și Afaceri Interne – sesiunea justiție, care s-a desfășurat la Luxemburg.
În cadrul dezbaterilor, miniștrii au ajuns la o abordare generală parțială cu privire la propunerea de Regulament de instituire a programului „Justiție” pentru perioada 2028-2034 și de abrogare a Regulamentului (UE) 2021/693.
România a apreciat că derularea proiectelor aliniate obiectivelor Programului Justiție 2028–2034 este esențială pentru dezvoltarea unui spațiu european al justiției eficient, incluziv și digitalizat, bazat pe respectarea principiilor statului de drept și democrației, dar și pe recunoașterea și încrederea, acordate în mod reciproc, în scopul consolidării și creșterii competitivității Uniunii.
Totodată, miniștrii au avut o dezbatere de orientare dedicată propunerii de Regulament privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea hotărârilor judecătorești și acceptarea actelor autentice în materie de filiație și pentru crearea unui certificat european de filiație.
România a susținut în continuare obiectivul propunerii de a asigura continuitatea filiației în situațiile transfrontaliere din cadrul Uniunii Europene, în vederea protejării interesului superior al tuturor copiilor.
Consiliul Justiție și Afaceri Interne (JAI) a inclus, de asemenea, o serie de informări privind propunerile legislative în curs de negociere, lupta împotriva impunității în contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, Parchetul European, Tabloul de bord al UE privind justiția din 2026, Acordurile de cooperare cu Eurojust și Programul de lucru al viitoarei Președinții irlandeze a Consiliului UE.
Tema dejunului de lucru al miniștrilor justiției a vizat posibilele inițiative ale Uniunii Europene în domeniul dreptului penal privind combaterea infracțiunilor motivate de ură și a discursului instigator la ură, precum și utilizarea măsurilor nelegislative și a bunelor practici existente la nivelul UE.







