Acasă Alte comunitati Secretarul de Stat Ovidiu Iane participă la dezbaterile Universității de vară de...

Secretarul de Stat Ovidiu Iane participă la dezbaterile Universității de vară de la Izvoru Mureșului

Foto: MRP

Secretarul de Stat, Ovidiu Iane, din cadrul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni (MRP) participă la dezbaterile organizate la Izvoru Mureșului la cea de-a XV-a ediție a Universității de vară pentru românii de pretutindeni.

Ediția din acest an a evenimentului se desfăşoară în perioada 13-18 august 2017, la Complexul Sportiv Naţional Izvorul Mureşului, judeţul Harghita.

Evenimentul își propune să fie o radiografie a situației comunităților românești din state precum Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Bulgaria, Albania, Grecia, Croația sau Macedonia, precum și a modalităților prin care Guvernul României, prin MRP, poate interveni pentru păstrarea, dezvoltarea și promovarea identității românești în afara granițelor țării.

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni susține acest tip de proiect, care prin structura sa este menit să întărească legăturile dintre diversele comunități românești și, totodată, să aducă în prim-plan situațiile complexe ale cetățenilor și etnicilor români aflați în afara granițelor. Dezbaterile pe tema identității ocupă un loc important în agenda ministerului, în conformitate cu Strategia Națională pentru Românii de Pretutindeni 2017-2020, tocmai de aceea ne bucurăm să vedem implicarea mediului asociativ românesc în astfel de inițiative și suntem siguri că discuțiile vor fi constructive și ne vor oferi un prilej de reflecție asupra acestei problematici”, a declarat secretarul de stat Ovidiu Iane.

Universitatea de Vară Izvoru Mureşului este organizată de Centrul Cultural Topliţa, împreună cu Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni (Bucureşti), Centrul European de Studii Covasna-Harghita (Sf. Gheorghe), cu sprijinul financiar al Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, Institutului Cultural Român, Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, și în parteneriat cu diverse  asociații românești și organizații non-guvernamentale.