Secretarul de stat Petre Guran s-a întâlnit cu românii din Bulgaria

Secretarul de stat Petre Guran s-a întâlnit cu românii din Bulgaria

Secretarul de stat Petre Guran în cadrul Departamentului Politici pentru Problemele Românilor de Pretutindeni a participat în perioada 17-18 septembrie 2016 la cea de-a XVII-a ediţie a Festivalului Internaţional Folcloric al Cântecului şi Dansului român-vlah.

Manifestarea, organizată de Asociaţia Vlahilor din Bulgaria, cu sprijinul DRP, a reunit participanţi din Bulgaria, Serbia şi România.

Secretarul de stat Petre Guran a evocat importanţa legăturilor spirituale promovate prin intermediul tradiţiilor, cântecului şi dansului popular, care trebuie să reprezinte şi pe viitor nu doar elemente de menţinere a identităţii, ci şi un element care trebuie promovat, inclusiv la nivel european. În acest context, a menţionat rolul pe care trebuie să îl joace România şi Bulgaria în redefinirea construcţiei europene, aflate într-un moment cheie al evoluţiei sale.

Demnitarul român a avut o întâlnire cu reprezentanţi ai unor asociaţii ale românilor din Bulgaria, fiind discutate elemente referitoare la finanţarea de proiecte prin intermediul Departamentului Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni. De asemenea, secretarul de stat Petre Guran a avut scurte întrevederi cu Gheorghi Karstev, consilier în cadrul Oficiului Prim-ministrului Republicii Bulgaria, cu reprezentanţi ai primăriei Vidin şi administraţiei regionale Vidin, precum şi cu primarul localitatii Koshava, regiunea Vidin.