Acasă Alte comunitati Șeful diplomației ucrainiene nu este prea optimist

Șeful diplomației ucrainiene nu este prea optimist

„Propunem ca întâlnirile liderilor părților implicate în conflictul transnistrean să aibă loc pe teritoriul Ucrainei”. Declarația a fost făcută de ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, Leonid Kojara, într-un interviu pentru agenția de presă Interfax. „Lucrăm asupra reluării reuniunilor regulate ale liderilor din Moldova și Transnistria. Apar permanent probleme, cea mai mare fiind criza de coaliție în Republica Moldova, când timp de câteva luni, de facto, nu a existat negociator oficial din partea Republicii Moldova,” a spus Kojara.

Potrivit oficialului de la Kiev, Ucraina „va fi activă până la sfârșitul acestui an în procese de soluționare a conflictelor înghețate”.

Totodată, Kojara a subliniat că „nu ar trebui să așteptăm la schimbări radicale, asta deoarece aceste conflicte nu au fost rezolvate zeci de ani, de aceea ele sunt numite „înghețate”.