Acasă Europa Selecţie pentru juniorii români din străinătate

Selecţie pentru juniorii români din străinătate

Departamentul de Scouting al Federației Române de Fotbal organizează o nouă acțiune de selecție destinată juniorilor români din străinătate, care va avea loc în Traunreut, Germania, în perioada 29 aprilie – 1 mai 2017.Trialul pentru echipele naționale de juniori va avea loc în orașul german Traunreut (aflat în Bavaria, la aproximativ 40 de kilometri de Salzburg și la aproximativ 100 de kilometri de Munchen), la baza sportivă a clubului TUS din localitate, la adresa: Sportpark Traunreut, Traunring 116, Traunreut).

Toți cei care vor să participe la acțiunea de selecție pentru echipele naționale de juniori trebuie să se înscrie trimițând un e-mail la Departamentul de Scouting al FRF, la adresa scoutingextern@frf.ro. Email-ul trebuie să conțină, pentru fiecare junior care dorește să se înscrie, numele și prenumele, data și locul nașterii, clubul la care evoluează, postul (posturile) pe care joacă și un număr de telefon (personal sau al părinților).

Jucătorii au obligația de a se prezenta la trialul din Germania cu echipamentul sportiv propriu, cu un act de identitate și cu acordul scris al clubului legat de participarea lor la acțiunea de selecție a FRF. Totodată, jucătorii trebuie să prezinte și o adeverință medicală care să ateste că sunt apți pentru activitate sportivă.

Programul selecției va fi următorul:
Sâmbătă, 29 aprilie 2017: juniori născuți în 1999 (U18), 2000 (U17) și 2001 (U16) (prezența la ora 09:00, selecția între orele 10:00-12:00);
Duminică, 30 aprilie 2017: juniori născuți în 2001 (U16), 2002 (U15) și 2003 (U14) (prezența la ora 16:00, selecția între orele 17:00-19:00);
Luni, 1 mai 2017: juniori născuți în 2002 (U15), 2003 (U14), 2004 (U13) și mai mici (prezența la ora 09:00, selecția între orele 10:00-12:00).

Acțiunea de selecție pentru echipele naționale de juniori este a noua de acest gen organizată pe parcursul ultimilor doi ani și jumătate de Departamentul de Scouting al FRF, după cele pentru juniorii români din Spania (Madrid, 15-16 octombrie 2014), Ungaria (Salonta, 17-19 noiembrie 2014), Germania și Benelux (Bitburg, 24-26 aprilie 2015), Italia (Roma, 18-20 septembrie 2015), Franța (Tremblay-en-France, 20-22 noiembrie 2015), Spania și Portugalia (Sevilla, 18-21 februarie 2016), Germania și Austria (Traunreut, 13-15 mai 2016) și Spania (Torreblanca, 27 februarie-3 martie 2017).