Acasă America de Nord Senatorul Viorel Badea reacționează

Senatorul Viorel Badea reacționează

Senatorul român Viorel Badea, vicepreședinte al Comisiei Românilor de Pretutindeni, i-a trimis o scrisoare secretarului de stat John Kerry în care cere clarificări despre declaraţiile ambasadorul James Pettit, întrucât acestea au făcut referiri şi la România.

Într-un interviu la televiziunea publică din Chișinău, ambasadorul Statelor Unite în Republica Moldova, James Pettit și-ar fi exprimat opinia că unirea Moldovei cu România în vederea intrării în UE nu ar fi o alegere practică și că Moldova, ca stat, are specificul ei, inclusiv caracterul multietnic și o regiune separatistă, toate acestea diferențiind-o de țara vecină. Spusele ambasadorului au stârnit reacții atât pro cât si contra din partea unor politicieni, cât și în mediul comentatorilor de presă de pe ambele maluri ale Prutului.

Senatorul român semnalează controversele iscate pe marginea interviului acordat de diplomatul american, considerând că sunt necesare nuanțări ale acestora, astfel încât să nu fie interpretate discriminatoriu și ofensator.

„Deja aceste declarații nefericite ale ambasadorului american au stârnit controverse în România și Republica Moldova”, atrage atenția Badea.

Acesta a mai semnalat faptul că afirmațiile ambasadorului american la Chișinău pot fi interpretate ca o dezaprobare sau descurare din partea SUA a parteneriatului strategic dintre România și Republica Moldova cu scopul integrării europene a Republicii Moldova.

Senatorul Badea semnalează că declarațiile oficialului american despre relația bilaterală dintre România și Republica Moldova, precum și speculatiile despre identitatea națională și limba vorbită au stârnit indignare în România, singurul stat din această regiune instabilă pe care SUA se poate baza.