Serbia: Contribuția deosebită la protejarea şi promovarea culturii, civilizaţiei şi spiritualităţii româneşti...

Serbia: Contribuția deosebită la protejarea şi promovarea culturii, civilizaţiei şi spiritualităţii româneşti nu se dovedește doar cu adeverința de la asociații

Persoanele care aparțin ariei de jurisdicție consulară a Consulatului Genereal al României din Vârșeț pot depune dosarele pentru cetățenia română.

La Vârșeț se primesc dosare doar din aria de jurisdicţie consulară: Novi Bečej, Nova Žitište, Sečanj, Zrenianin, Plandište, Vârșeț, Biserica Albă, Cuvin, Alibunar şi Covăcița. La Consulatul României din Vârșeț, informațiile se pot obține la numărul de telefon +381 64/337 97 52, în intervalul orar 11.00–15.00, iar depunerea dosarelor se face personal la Consulat, de luni până joi, în intervalul orar 09.00–11.00, numai pe bază de programare la telefon, anunță decenei.com.Trebuie menționat că județul Panciova nu aparține în aria de jurisdicție consulară a Consulatului Genereal al României din Vârșeț, astfel că românii din Satu Nou, Doloave, Glogoni, Iabuca nu pot depune dosarele la Vârșeț ci trebuie să se adreseze Secţiei Consulare din Belgrad, cu numărul de telefon: 011/367 03 61 şi să obţină informațiile necesare.

  Acte necesare pentru constituirea dosarului:

  1. Paşaport în copie legalizată şi traducere în limba română, legalizată, sau orice alt act de identitate
  2. Declaraţie pe proprie răspundere, autentificată la notar, din care să rezulte că în prezent nu întreprinde şi nu sprijină acţiuni împotriva ordinii de drept, ori a siguranţei naţionale şi nici în trecut nu a desfăşurat asemenea activităţi
  3. Acte de stare civilă pentru titularul cererii (certificat de naştere, căsătorie, de schimbare nume/prenume sau divorţ etc.) supralegalizate/apostilate şi cu traducere în limba română, legalizată notarial
  4. Cazier judiciar din România
  5. Cazier judiciar din străinătate în original, apostilat/supralegalizat şi cu traducere în limba română, legalizată
  6. Certificate de naştere ale minorilor, supralegalizate/apostilate și cu traducere în limba română, legalizată, dacă este cazul
  7. Acordul părinţilor privind acordarea cetăţeniei române pentru copii dat prin declaraţie autentificată la notar. Dacă acordul se dă în faţa autorităţilor altui stat este necesară apostila/supralegalizarea şi traducerea în limba română, legalizată
  8. Consimţământul minorului care a împlinit vârsta de 14 ani pentru acordarea cetăţeniei române, dacă este cazul, dat prin declaraţie autentificată la notar în prezenţa unui părinte
  9. Declaraţie pe proprie răspundere, autentificată la notar, din care să rezulte dacă doreşte dobândirea cetăţeniei române cu menținerea domiciliului în străinătate sau stabilirea domiciliului în România
  10. Punct de vedere emis de misiunea diplomatică sau oficiul consular cu privire la îndeplinirea condiţiei ca solicitantul să fi contribuit în mod semnificativ la protejarea şi promovarea culturii, civilizaţiei şi spiritualităţii româneşti (doar pentru cererile depuse la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României din statul pe teritoriul căruia solicitantul îşi are domiciliul).

La actele sus menționate se anexează copii ale documentelor ce evidențiază ,,contribuția deosebită la protejarea şi promovarea culturii, civilizaţiei şi spiritualităţii româneşti“.

Pentru a se demonstra contribuția deosebită la protejarea și promovarea culturii românești nu va fi suficientă doar o simplă adeverință de membrie de la oricare asociație românească.

Contribuția deosebită la protejarea și promovarea culturii, civilizației și spiritualității românești se va dovedi prin activitățile de promovare a imaginii României, activități de apărare a drepturilor românilor din străinătate, activități de susținere a mediului asociativ românesc, activități de management cultural-artistic, activități cultural-artistice de promovare a valorilor românești, activitate didactică și științifică de promovare a limbii și culturii române sau activitate publicistică în limba română.

Documentele justificative pot fi de exemplu premiile și diplomele din activitățile sus menționate, articole de presă, prezentarea lucrărilor de autor etc.

De menționat că toate traducerile și copiile actelor trebuie legalizate și autentificate la notar, respectând legislația română. După părerea noastră, cel mai simplu ar fi să se solicite serviciile unui notar public de pe teritoriul României, în apropierea graniței româno – sârbe.

Persoana fără cetăţenie sau cetăţeanul străin care a contribuit în mod deosebit la protejarea şi promovarea culturii, civilizaţiei şi spiritualităţii româneşti, poate solicita acordarea cetățeniei române dacă îndeplineşte concomitent și condiţiile prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b), c) şi e) din Legea cetățeniei române, și având posibilitatea stabilirii domiciliului în ţară sau menţinerea acestuia în străinătate.