Acasă Alte comunitati Șezătoare românească, în inima Atenei

Șezătoare românească, în inima Atenei

sursa foto: @Daniela Popescu
În contextul evenimentelor dedicate Zilei Naționale a României, la Atena, Asociația Interculturală Româno-Elenă DACIA a organizat sâmbătă, 30 noiembrie 2019, de Sfântul Andrei, ”Șezătoarea la români”. Aflat la prima ediție, evenimentul a fost organizat în colaborare cu Asociația Euro Teleorman și CJ Teleorman, prin Serviciul de Cooperare Internă și Internațională.
Din partea Ambasadei României în Grecia la eveniment a fost prezentă și d-na Veronica Ciolca, însărcinat cu afaceri a.i.
Românii și filoromânii care au participat la șezătoare au admirat expoziția de costume populare din diferite zone ale țării, produsele de artizanat, ateliere de artă populară, expoziția de ceramică populară. Invitații din România au readus în actualitate elementele caracteristice ale vechilor șezători, o întoarcere în timp spre glia strămoșească, spre satul nostru românesc. Într-un cadru tradițional,cu prosoape și covoare pe pereți,s-a tors din fuioare de lână, s-a țesut la război, s-a curățat porumb, s-au realizat împletituri din pănuși de porumb, s-a împletit tradițional, au fost prezentate lada de zestre și perne brodate. Momentul a fost interesant în special pentru tineri, care au aflat despre meșteșuguri tradiționale, arta populară și cultura țărănească. O parte importantă a evenimentului a fost cea artistică, nelipsind cântecele și jocurile populare. Solistă de muzică populară Anuța Arghiroi i-a invitat pe cei prezenți la joc și veselie, alături de Ansamblul ”Florile Teleormanului” condus de coregraful Ion Boboc. Sculptorul Iurii Cipileagă din Republica Moldova a prezentat o expoziție de sculptură în lemn explicând celor prezenți câte ceva din tainele acestei frumoase arte. Ca la o șezătoare tradițională, la eveniment au fost servite preparate specific românești. Din Teleorman, au fost aduși cozonaci, coceni bătuți, plăcinte cu mere, cu brânză, cornulețe, dar și zacuscă, slănină și conserve specifice anotimpului rece. Româncele din Grecia, membre ale Asociației DACIA au pregătit, la rândul lor, salate de post, cozonaci, sărmăluțe de post etc. – corespondență de la Daniela Popescu, Grecia