Acasă Cultura / Culte „Şi ieri a fost azi”

„Şi ieri a fost azi”

Peste 30 de lucrări de pictură contemporană semnate Daniel Ştefănică sunt reunite în expoziția „Şi ieri a fost azi”, care poate fi vizitată până în 12 iulie, la Frankfurt. Expoziţia redă o imagine de ansamblu asupra picturii românești, fiind un revelator al mersului lumii artei româneşti contemporane, precum şi al drumului colecţionarului şi al societăţii ultimelor două decenii.

Ștefanică colecţionează la risc, pe cont propriu, căutind să vadă, cu lupa artei, ce e de facut cu timpul si cu locul acesta. În anii în care pictura, îndeosebi aceea figurativă, ieșise din atenție, Ștefănică colecționa pictură figurativă, cu spirit incisiv, nu neapărat politica, dar oricum, deloc „corecta”, mereu capabilă să îi spună lui însuși povestea vremii sale. Ulterior, același Ștefăncică începe să colecționeze – tot in pictură – momente de derută, de obscuritate, de incomprehensibil. Colecția sa se etalează între cei doi poli de stare, între veselia turbulentă și demitizantă, cu accente expresioniste sau pop, și gravitatea apăsătoare a construcțiilor de „beznă”, cu valențe suprarealiste sau abstracte”, susține curator Erwin Kessler.

Expoziţia prezintă o selecţie variată de lucrări ale unor artişti români cunoscuţi, precum Dumitru Gorzo, Florin Ciulache, Roman Tolici, Gili Mocanu, Mona Vătămanu, Florin Tudor, Răzvan Boar, Tara von Neudorf, Ecaterina Vrana, Andras Szabo, Traian Boldea, Anca Mureşan, Codruţa Cernea, Ştefan Ungureanu, Nicolae Comănescu, Iulia Nistor.