Acasă Italia Solicitarea duplicatelor certificatelor de stare civilă și a extraselor multilingve

Solicitarea duplicatelor certificatelor de stare civilă și a extraselor multilingve

La cererea persoanelor fizice interesate se pot procura din România, prin intermediul oficiului consular, DUPLICATE sau EXTRASE MULTILINGVE ale certificatelor de stare civilă românești: naștere, căsătorie și deces, anunță Ambasada României în Italia.

Durata obținerii documentelor este de aproximativ 3 luni, în funcție de răspunsul autorităților competente din România.
Cu excepția certificatelor de naștere (pentru minori) și ale celor de deces (pentru membrii familiei), nu pot fi cerute acte pentru alte persoane.

ATENȚIE: A nu se confunda solicitarea duplicatelor și/sau a extraselor multilingve cu înscrierea certificatelor de stare civilă străine în registrele de stare civilă românești. Duplicatul/Extrasul se eliberează în situația în care a existat deja un certificat eliberat de autoritățile române. Înscrierea se referă la obținerea pentru prima dată a certificatului.

Documente necesare:
Document de identitate valabil (paşaport, carte de identitate sau titlu de călătorie)
Taxa consulară – 50 euro.

APOSTILAREA Prin intermediul oficiului consular se poate obține și aplicarea APOSTILEI pe certificatele de stare civilă. Apostilarea este necesară pentru ca documentele să fie recunoscute în străinătate.
Taxa consulară – 35 euro.
NOTĂ: Extrasele multilingve NU necesită apostilare.

TRADUCEREA

Documente necesare:
Document de identitate valabil;
Certificatul de stare civilă (apostilat sau nu), în original.
Taxa consulară:
Traducerea certificatului de stare civilă (fără apostilă) – 70 euro.
Traducere certificatului de stare civilă+Apostila – 100 euro.

NOTĂ: Se recomandă cetățenilor români, care dețin certificate de stare civilă deteriorate, să-și reînnoiască, pe această cale, documentele.