Acasă Uncategorized Sondaj: Studenţii români atraşi de oferta educaţională a universităţilor de peste hotare

Sondaj: Studenţii români atraşi de oferta educaţională a universităţilor de peste hotare

Rezultatele Sondajului „Studiile în străinatate şi întoarcerea acasă”, desfăşurat în perioada 25 martie – 25 aprilie, arată cel mai important motiv pentru care tinerii aleg să studieze în străinatate – oferta educaţională a universităţilor de peste hotare. Ca şi în 2012, acest factor a surclasat alte aspecte, precum: prestigiul universităţilor din străinătate; cunoaşterea unor alte culturi sau perspectiva exersării unei limbi străine.

Rezultatele Sondajului din 2014, la care au participat 1074 de persoane, consolidează rezultatele din 2010 şi 2012 mai ales cu privire la perceptiile privind studiul în străinatate, dar ridică în plus câteva semne clare de preocupare. Mai intai, este vorba de tendinta de polarizare a perceptiilor cu privire la perspectiva revenirii în ţară: creşterea uşoară a proporţiei celor care doresc să se întoarcă în ţară este dublată de creşterea semnificativă a proporţiei celor care vor să ramână în străinătate.

Persoanele care au luat parte la sondaj sunt studenţi şi absolvenţi români care studiază sau care au studiat în străinătate pentru o perioadă de minim un semestru la o instituţie de învăţământ de peste hotare. Dintre aceştia, 39% studiază sau au studiat în străinătate la nivel de licenţă, 40% la nivel de master, 9% la nivel de doctorat, 2% – la nivel de post-doctorat; 6% au beneficiat de bursa de mobilitate Erasmus la nivel de licenţă, iar 5% la nivel de master.

Cel mai adesea, respondentii au ca baza de studiu domenii precum: Afaceri/ Management/ Economie/ Finante (29%), IT/ Inginerie/ Fizica/ Matematica/ Chimie (21%), Domenii Internationale/ Politica/ Administratie (10%), Comunicare/ Marketing/ Jurnalism/ Publicitate (10%) si Sociologie/ Psihologie/ Cultura/ Stiinte Umane (8%).