Acasă Spania Spania: Românii din Salamanca, într-un singur glas

Spania: Românii din Salamanca, într-un singur glas

Peste 500 de români cu steaguri tricolore în mâini au cântat „Noi suntem români” în auditoriul Calatrava, de la Palatul Episcopiei Romano-Catolice din Salamanca (Spania) și într-o atmosferă vibrantă au încins hora mare.

Pentru că Ziua Naţională a României este, mai presus de toate, sărbătoarea de suflet a tuturor românilor, Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni și  Institutul Cultural Român, prin Direcția Români din Afara Țării, au marcat această zi printr-un spectacol susținut de Dinu Iancu Sălăjanu, Ștefania Rareș, Elisabeta Turcu-Juverdeanu, Ilie Caraș și artiști locali în Salamanca, Spania. Evenimentul a avut loc duminică, 27 noiembrie 2016 și a fost pentru prima oară când în zona Salamanca a fost organizată o asemenea manifestare.

Noi românii, chiar dacă suntem departe de locurile natale, purtăm cu noi dorul și dragostea de țară. Păstrăm în ființa noastră un cult pentru actul de cultură și întreaga noastră spiritualitate se bazează pe acesta” a afirmat domnul Nicolae Brînzea, director general adjunct IEH.

La eveniment au fost prezenți Vicarul General al Arhidiecezei Romano-Catolice din Salamanca și reprezentanți ai autorităților publice locale.

Preotul  Emanuel Cojocariu al Parohiei Ortodoxe Române din Salamanca  a mulțumit doamnei Maria Ligor, ministru delegat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni,  Preasfințitului Părinte Episcop Timotei, al Episcopiei Ortodoxe a Spaniei și Portugaliei  și celorlați preoți din zona Salamanca pentru sprijinul acordat.

Acțiuniunea a fost realizată în parteneriat cu Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei și Parohia Ortodoxă Română din Salamanca.