Spaniolii cunosc măiestria dirijorului Sergiu Celibidache la Institutul Francez din Madrid

Spaniolii cunosc măiestria dirijorului Sergiu Celibidache la Institutul Francez din Madrid

O conferință moderată de Gonzalo Pérez Chamorro, editor al revistei RITMO, o prestigioasă publicație spaniolă de muzică, și fragmente din filmul documentar „Grădina lui Celibidache” (1997), regia Serge Ioan Celebidachi, vor marca în Spania împlinirea a 25 de ani de la dispariția dirijorului român Sergiu Celibidache, un artist cu totul excepțional, considerat unul dintre marii muzicieni ai secolului XX.

Evenimentul organizat de Institutul Cultural Roman de la Madrid, în colaborare cu Institutul Francez din Madrid, cu sprijinul Fundației Sergiu Celibidache, va avea loc în prezența fizică a publicului, vineri, 12 martie 2021, la ora 19.00 (ora Spaniei), la sediul Institutului Francez din Madrid și se desfășoară în cadrul Luna Francofoniei 2021, unul dintre cele mai ample programe de diplomație culturală organizat, anual, de țările francofone în Spania.

Enrique García Asensio, dirijor, discipolul lui Sergiu Celibidache și autorul cărții despre tehnica lui Sergiu Celibidache, „Dirección musical: la técnica de Sergiu Celibidache”, și Vicente Chuliá, dirijor spaniol, compozitor, profesor și filozof al muzicii, vor participa fizic, la dezbateri, în timp ce Serge Ioan Celebidachi, fiul regretatului dirijor, producătorul și regizorul filmului documentar „Grădina lui Celibidache”, va participa online, prin live streaming, din București.

Potrivit ICR Madrid, legenda lui Sergiu Celibidache depășește muzica, dirijorul fiind calificat ca un interpret strălucit și autentic, maestru printre maeștri. „Din fire sunt exagerat, am fost mereu interesat de extreme”, spunea dirijorul în timpul uneia dintre vizitele sale la Madrid. Însă muzicianul român a fost singurul care nu a intrat într-un studio de înregistrări. Poziția sa cu privire la această decizie a fost categorică: muzica este ceva ce trebuie ascultat în direct și orice înregistrare a acesteia este întotdeauna falsă. Personalitatea sa aparte, rigurozitatea caracterului său și cererea de repetiții multiple și îndelungate au condus la faptul că puține orchestre au fost dispuse să-i acorde dreptul de dirijor principal, deși, din 1979 până la moartea sa, a fost dirijorul faimoasei Filarmonici din München. Cu un repertoriu foarte extins, faimosul tempo lent și menținerea înnăscută a tensiunii sonore l-au făcut să obțină cele mai bune rezultate în dirijarea operelor compozitorilor precum Anton Bruckner, Debussy, Ravel, Brahms, Fauré sau Béla Bartók.

În decembrie 1952 a dirijat pentru prima dată Orchestra Națională a Spaniei. În 1959, activitatea sa dirijorală a continuat cu colaborări regulate cu Orchestra Radio din Stuttgart. De asemenea, a dezvoltat o importantă activitate didactică și astfel, între 1960 și 1962, a susținut cursuri de masterat la Accademia Musicale Chigiana din Siena, unde l-a întâlnit pe Enrique García Asensio, cel care i-a devenit discipol. Între 1973 și 1975 a fost principalul dirijor invitat al Orchestrei Naționale a Franței.

Întoarcerea sa în Germania a avut loc în 1979, când a fost ales în funcția de director artistic al Orchestrei Filarmonicii din München, pe care a transformat-o într-una dintre cele mai bune din lume. Acesta a fost apogeul carierei sale. În același timp, i-a fost acordat postul de director muzical general al orașului. Din acel moment, nu s-a mai întors să lucreze cu alte orchestre, cu excepția unor ocazii excepționale, cum ar fi două concerte de caritate cu Orchestra Filarmonicii din Berlin în martie 1992. În ciuda faptului că a fost grav bolnav, nu a încetat să dirijeze până în ultimele momente ale vieții sale.

Numirea sa ca profesor de onoare al Capitalei federale a Berlinului și acordarea Ordinului de merit al Bavariei se numără printre numeroasele premii și mențiuni primite. La împlinirea a 80 de ani a fost distins cu Marea Cruce a Ordinului de merit al Republicii Federale Germania și a fost numit cetățean de onoare al orașului München.

Cu ocazia conferinței de la Madrid jurnalistul Gonzalo Pérez Chamorro declară că se împlinesc „25 de ani fără vuietul bătrânului leu, Sergiu Celibidache (1912-1996 / 2021). Cu mai puțin de zece ani în urmă, în 2012, am comemorat centenarul nașterii lui Sergiu Celibidache. Acum, în 2021, se împlinesc douăzeci și cinci de ani de când inima acestui leu a încetat să mai bată și a dispărut, cu figura sa titanică, o descendență irepetabilă a celor mai mari dirijori din toate timpurile. Dirijorul român a fost poezia finală a unei ere excepționale care a transformat dirijarea orchestrală într-o artă a îndemânării, într-un ritual mistic, într-o experiență de vis nespusă. (…) Odată cunoscută „interpretarea” lui Celibidache, este greu de imaginat că această muzică poate fi făcută în orice alt mod, întrucât cea a lui Celibidache atinge cea mai mare măreție și frumusețe umană posibile. Așa cum afirmă Daniel Barenboim, care l-a numit „muzician gânditor”, astăzi Celibidache ar fi o specie pe cale de dispariție în epoca excesului de viteză și mega informații. Cu bagheta sa magică, maestrul român a întruchipat reflecția, seninătatea, înțelepciunea și puterea de-a lungul timpului, atât în muzica pe care a dirijat-o (predilecția sa pentru ritmuri lente este recunoscută), cât și în repetiții. Veșnic exilat, călătoria lui l-a condus în ultima sa etapă la pupitrul Orchestrei Filarmonicii din München, ca dirijor titular, care în cariera sa nu a avut niciodată o splendoare mai mare decât în acei ani în care bătrânul leu, cu coama sa albă, a făcut-o să sune la maxima frumusețe pe care o urmărea de-a lungul vieții sale.”

La rândul său, maestrul Enrique García Asensio declară:

„Este un motiv de mare satisfacție să pot participa la un tribut adus de Institutul Cultural Român și de Institutul Francez figurii marelui Maestru Sergiu Celibidache, pe care l-am cunoscut în 1957. Am început studiile sub îndrumarea lui în 1960 și, până cu câteva zile înainte de moartea sa, am fost mereu în contact cu el, și toată munca mea și cunoștințele mele au fost dedicate răspândirii învățăturilor sale în întreaga lume. Am scris cartea despre care spunea că o va scrie, dar care nu a văzut niciodată lumina, și care a fost publicată, în spaniolă și engleză, cu un videoclip realizat de Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Spaniole (RTVE) și în care este explicată toată tehnica sa de dirijare a orchestrei”.

„În muzică există ceva… care poate atinge omul unde nu îl poate atinge nici cel mai profund gând.”, Sergiu Celibidache (Roman, România, 1912 – Paris, Franța, 1996).