Acasă Alte comunitati Spectacol-experiment, de Ziua Limbii Române la Tel Aviv

Spectacol-experiment, de Ziua Limbii Române la Tel Aviv

Un recital de poezie, sub egida Zilei Limbii Române, cu titlul „Mai tare decât moartea e iubirea – din poezia de dragoste a lumii”, va fi susținut, pe 17 septembrie, de actorul și regizorul român Emil Boroghină la Teatrul Karov din Tel Aviv.

Evenimentul va cuprinde poemul biblic „Cântarea Cântărilor”, sonete de Dante Aligheri, Francesco Petrarca, Michelangelo, Pierre de Ronsard, William Shakespeare şi Mihai Eminescu.

Impresia cea mai covârşitoare a acestui spectacol-experiment a fost, pentru mine, cea a unei continuităţi organice verificabile în egală măsură sub aspectul poeticităţii şi al filonului tematic. Se decantează astfel, îmi pare, un adevăr axiomatic prin care eros şi poesis, ca instanţe constitutive ale fiinţei umane, înfruntă Timpul şi, de asemenea, îl transcend prin înfruntarea victorioasă a morţii. Poezia, în ipostaze glorioase datorate geniului omenesc distribuit unora dintre cei mai hărăziţi destinatari ai săi, îşi găseşte sălaş în intimitatea noastră cea mai tainică, neatinsă de scurgerea ireparabilă a Vremii. Şi a vremurilor”, susține George Popescu în “Cuvântul libertăţii”.

Emil Boroghină este actor, regizor, societar de onoare al Teatrului Naţional „Marin Sorescu” Craiova, director fondator al Festivalului Internaţional „Shakespeare” din România, preşedintele Fundaţiei „Shakespeare”, vicepreşedintele Reţelei Europene a Festivalurilor „Shakespeare”, membru al Senatului Uniunii Teatrale din România. Din 1963 până în 1988 este actor şi regizor al Teatrului Naţional Craiova, iar între 1988 şi 2000 director general al teatrului craiovean.