O reprezentaţie cu piesa „Ciuleandra” de Liviu Rebreanu (regia Alexandru Grecu) va avea loc la Teatrul „Nadejda Aronetkaia” din Tiraspol, duminică, 15 ianuarie 2017. Reprezentația, organizată de Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău în colaborare cu Teatrul Naţional „Satiricus I.L.Caragiale” şi Uniunea Teatrală din Moldova, face parte din seria de evenimente organizate de ICR Chişinău cu prilejul Zilei Culturii Naţionale.
”Ciuleandra este un spectacol multidimensional: scene din memorie, scene din vis, scene proiectate se intersectează cu fabula propriu-zisă. (…) Stilul modal-evocativ care-i caracterizează îndeosebi pe interpreţii rolurilor-cheie – Puiu (Valentin Delinschi), Faranga (Valeriu Cazacu), Mă¬dălina (Ludmila Gheorghiţă), Ursu (Sergiu Finiti), mama Mădălinei (Lilia Cazacu) crează matricea unui destin comun. Toţi ei, într-un fel sau altul, sunt implicaţi în această crimă, deşi făptaş e unul singur, Puiu, care nu se transformă într-un personaj respingător, faţa nu i se acoperă de plăgi sau pete. El trebuie să plătească, prin forţa destinului, nişte datorii. Poate ale vechiului neam de boieri, Faranga.
În spectacol se evocă forţa destinului. Mesajele sunt transmise printr-un joc fin, simţire elevată, voci pătrunzătoare. Se face apel la formulele folclorice care nu sunt utilizate doar ca element etnografic, ci „puse” să funcţioneze organic în fabula spectacolului. Ciuleandra, de exemplu, nu este un simplu dans, ci un dans ritualic care încheagă destine, naşte tragedii. Cum tragic a fost şi destinul Mădălinei. Cine se încinge în acest ritm turbat, nu mai are scăpare. „Iubite, mă aprind de dor şi ard precum o lumânare!” cântă cu disperare Mădălina Crainicul, evocând formula dragostei sale pentru Ursu.
Mădălina din Ciuleandra are ceva de floare, o suavitate greu de redat prin mijloace artistice dacă sufletul, el, nu simte şi nu cunoaşte căile pe care se poate ajunge în această poiană scăldată de lumină”, scriam cu ocazia premierei.
Rolul Mădălinei a fost modulat din mişcare, graţie, voce, trăire. Însăşi prezenţa ei în scenă, răspândea în jur puritate. A murit fără să se apere, fără să protesteze. A murit iubind. S-a stins ca o lumânare. Imaginea ei va mai fi însă evocată pe parcursul spectacolului. Ca o stare de mnemozie a lui Ursu. Ca un ecou al frământărilor lui Puiu, chinuit şi rătăcit, încercând din răsputeri să-şi amintească Ciuleandra. După toate acestea, şi-ar dori cineva să fie în locul lui Puiu? Spre sfârşit, vocea lui Va¬lentin Delinschi suna jalnic ca o strună ruptă, nu, nu se frângea, dar se pierdea în spaţiul scenic..”, arată criticul de teatru Larisa Ungureanu.
