Deputatul Bogdan Diaconu a cerut Comisiei pentru românii din afara granițelor o informare în legătură cu situația românului condamnat la moarte în Malaysia. De asemenea, deputatul a cerut ca MAE să informeze comisia în legătură cu demersurile întreprinse pentru îmbunătățirea situației acestuia. Având în vedere că Ionuţ Alexandru Gologan este cetățean european, deputatul Diaconu consideră că sunt necesare demersuri și către forurile europene care să intervină pentru evitarea executării pedepsei cu moartea.
Românul condamnat la moarte în Malaysia este din Telega (Prahova), iar ultima dată a fost în localitatea natală în vara anului trecut, cu o lună înainte de a fi arestat, spun primarul localităţii, precizând că tânărul a plecat apoi în Germania, unde a fost racolat de traficanţi de droguri.