Acasă Cultura / Culte „Spotlight Româniaˮ, secțiune dedicată țării noastre în cadrul Festivalului Internațional de Film...

„Spotlight Româniaˮ, secțiune dedicată țării noastre în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Cottbus 2022

18 filme românești vor fi proiectate în cadrul celei de-a XXXII-a ediții a Festivalului Internaţional de Film Est-European de la Cottbus, Germania, cu sprijinul Institutului Cultural Român „Titu Maiorescuˮ din Berlin. Ediția din acest an a Festivalului, care se desfășoară până pe 13 noiembrie 2022, prezintă producţii cinematografice de calitate, provenite din Europa de Est, cu o secțiune specială dedicată României. Anul acesta, țara noastră are dedicată o secțiune specială de proiecții de scurtmetraj și lungmetraj, alături de cele din secțiunile Competiția de lungmetraj, Competiția de scurtmetraj și Special.

Secţiunea „Spotlight Româniaˮ prezintă următoarea generație de cineaști români și abordează cinematografia românească de astăzi, propunându-şi să arate creativitatea neîntreruptă a scenei cinematografice românești. Amestecul de filme de lungmetraj, documentare și scurtmetraje nu numai că oferă o impresie despre performanța artistică și culturală a industriei cinematografice românești, dar arată și modul în care cineaștii români reflectă asupra istoriei și societății lor – de la satiră politică la drame familiale și reflecții istorice povestite biografic, pe ecran fiind aduse nu numai teme originale românești, ci și teme universale.

Lungmetrajul„R.M.N“ al lui Cristian Mungiu deschide secțiunea dedicată României. Vor mai fi proiectate, în zilele următoare, „Vulturii din Țagaˮ (regia Adina Popescu, Iulian Manuel Gharvas), „Spioni de ocazieˮ (regia Oana Giurgiu), „Imaculatˮ (regia Monica Stan, George Chiper-Lillemark -propunerea României pentru o nominalizare la Premiile Oscar 2023), „Război pe calea undelorˮ (regia Alexandru Solomon).

Filmele„Metronomˮ (regia Alexandru Belc) și „Oameni de treabăˮ (regia Paul Negoescu) au fost selectate înSecțiunea „Competiție lungmetrajˮ.Cu filmul „Metronom”, Alexandru Belc și-a făcut debutul în lungmetrajul de ficţiune, după documentare precum „8 martie” (2012) și „Cinema, mon amour” (2015). Filmul a fost premiat pentru regie la secțiunea „Un certain regard” a Festivalului Internațional de Film de la Cannes din 2022.

În secțiunea „Competiție scurtmetrajˮ a fost selectat filmul„Moștenireaˮ(regia Marian Fărcuț), iar lasecțiunea „Specialsˮ, filmul„Nicolaeˮ (regia Mihai Grecu).

Filmele din cadrul secțiunii „Spotlight Româniaˮ:

InBetween Home | Stille Post (r.: Brigitta Kanyaro / RO/AT / 2022 / 17 min)

My family and I (r.: Gabriel Juduc / RO / 2021 / 4 min)

Bilet de iertare (r.: Alina Șerban / RO / 2020 / 14 min)

În numele tatălui (r.: Vladimir Dembinski / RO / 2021 / 28 min)

Eu sunt Dorin (r.: Valeriu Andriuța / RO / 2020 / 23 min)

Dincolo (r.: Luca Peres-Bota / RO / 2022 / 12 min)

Trecea un prinț călare (r.: Cristina Grosan / RO / 2022 / 22 min)

Război pe calea undelor (r.: Alexandru Solomon / RO/DE/LU / 2007 / 106 min)

Vulturii din Țaga (r.: Adina Popescu, Iulian Manuel Gharvas / RO/SK / 2022 / 74 min)

Imaculat (r.: Monica Stan, George Chiper-Lillemark / RO / 2021 / 114 min)

Miracol (r.: Bogdan George Apetri / RO/CZ/LV / 2021 / 118 min)

Spioni de ocazie (r.: Oana Giurgiu / RO / 2021 / 118 min)

R.M.N (r.: Cristian Mungiu / RO/FR/BE / 2022 / 125 min)

Swamp City (r.: Bogdan Puslenghea, Ovidiu Zimcea / RO / 2021 / 105 min)

Festivalul Internațional de Film de la Cottbus a fost înființat în 1991 cu intenția de a face simțită prezența filmelor din Europa de Est pe piața germană și de a urmări cum reflectă regizorii din fostele țări socialiste schimbările sociale și politice din statele lor de proveniență. Cottbus a fost ales ca locație a acestui festival datorită tradiției universitare, legăturile de transport avantajoase cu Berlinul, precum și așezarea centrală a orașului în regiunea minorității sorbe. De la înființarea sa, Festivalul s-a dezvoltat ca un important punct de întâlnire între scena de film est și central europeană și cea germană. Forumul industriei filmului „Connecting Cottbus” reprezintă, de 10 ani, o platformă de concretizare a nenumăratelor proiecte comune de film ale producătorilor din Germania și Europa de Est.Programul festivalului prezintă întregul spectru al cinematografiei actuale, de la filme de artă, la filme de gen și blockbustere. În total, aproximativ 170 de filme sunt proiectate în patru competiții de lungmetraje, scurtmetraje, filme pentru tineret și scurtmetraje locale, precum și numeroase secțiuni speciale. Cu programul său, FilmFestival Cottbus a atins un public de peste 20.000 de vizitatori anual în perioada pre-Covid, iar Revista Variety a menţionat Festivalul de la Cottbus printre cele mai importante 50 de festivaluri din întreaga lume.

Articolul precedent„Misiunile Militare Franceze în România”
Articolul următorDouă galerii de artă din România și fotografa Patricia Moroșan participă la Paris Photo 2022