Acasă Cultura / Culte Stagii de doctorat la nivel european pentru studenții români

Stagii de doctorat la nivel european pentru studenții români

Studenții înscriși la facultățile de Științe, Inginerie și Agronomie (Bioinginerie) pot concura la nivel european pentru stagii de doctorat în cadrul unui proiect organizat cu scopul de a consolida interacțiunea dintre institutele de cercetare, precum și pentru a promova continuitatea cercetării pentru ecosisteme artificiale dedicate sistemelor regenerative de susținere a vieții în cadrul misiunilor spațiale pe termen lung.

Potrivit Agenției Spațiale Române (ROSA), termenul limită pentru aplicații privind programul de doctorate MELiSSA (Pool of MELiSSA PhDs – POMP) este 15 august.

Proiectul MELiSSA (Micro-Ecological Life Support Alternative – Alternative Micro-Ecologice de Susținere a Vieții) își propune să dezvolte sisteme regenerative de susținere a vieții pentru misiuni spațiale pe termen lung.

Obiectivul principal al acestuia este de a proiecta și construi un mediu artificial care permite în mod ideal reciclarea în măsură de 100% a deșeurilor pentru a produce oxigen, apă și alimente folosind o combinație de compartimente de prelucrare a deșeurilor colonizate cu microorganisme sau plante specifice.

 Pentru a fi admiși la programul POMP, candidații trebuie să dețină o diplomă universitară echivalentă cu o diplomă de master în același domeniu ca și tema de studiu avută în vedere și trebuie să cunoască bine limba engleză și pe cea de lucru a universității la care intenționează să facă doctoratul, notează ziuanews.ro

 Durata doctoratului va fi de patru ani în mod ideal și include timpul necesar pentru realizarea lucrării de absolvire. În această perioadă studentul doctorand va petrece 12 luni la sediul unui partener MELiSSA aflat într-o țară diferită de țară Universității gazdă.