Acasă Cultura / Culte “Standpoint”, proiectul românesc prezent la London Fashion Week, va fi expus și...

“Standpoint”, proiectul românesc prezent la London Fashion Week, va fi expus și la București

Institutul Cultural Român prezintă, între 20 și 28 mai, la Romanian Design Week, expoziția cu care România a participat la ediția de anul acesta a London Fashion Week. Intitulată “Standpoint”, inițiativa reunește creațiile designerilor Smaranda Almășan, Emese Bakó, Andreea Castrase, Sabina Pop şi Ancuța Sarca, într-un proiect conceput de Romanian Design Week. Designul expoziției, deschisă vizitatorilor din Londra între 17-21 februarie, îi aparține arhitectului Attila Kim.

Realizat printr-un parteneriat între Institutul Cultural Român din Londra, The Institute şi Romanian Design Week, proiectul “Standpoint” a fost cea de-a șaptea participare consecutivă a României la celebrul eveniment, expoziția românească fiind inclusă, ca de obicei, în cadrul secțiunii International Fashion Showcase, coordonată de British Fashion Council și British Council.

De-a lungul timpului, participările românești la London Fashion Week au fost încununate cu premii și mențiuni foarte onorante. Din acest motiv, proiectul din acest an, o explorare a dialecticii local-global ce îi reunește pe câțiva dintre cei mai inventivi tineri designeri români ai momentului, a fost așteptată cu un interes pe măsura reputației câștigate la Londra de creativitatea românească.

Proiectele prezentate la ediția din acest an au fost invitate să descindă în laboratoarele creatorilor de modă, încercând să distingă procesul prin care aceștia transformă cultura locală într-un limbaj universal.

“Standpoint” încorporează, prin paleta diversă de texturi și materiale, reflecții privitoare la influența trecutului asupra practicilor creative contemporane, introspecții personale, precum și câteva dintre sursele de inspirație oferite de o lume globalizată. Limbajul internațional al modei devine astfel o modalitate de comunicare a experienței unice a fiecărui designer, influențată atât de trecut, cât și de specificul cultural local și de universul creativ personal.

Smaranda Almăşan este o creatoare de modă ale cărei colecţii sunt caracterizate printr-un design elegant şi tăieturi fine, precum și printr-o atenţie deosebită la detalii, iar stilul ei este definit ca „avangardă purtabilă”. După absolvirea Masteratului în Design Vestimentar la Universitatea de Artă şi Design din Cluj, şi-a deschis propriul studio în cadrul Fabricii de Pensule. În ultimii ani, Smaranda a participat la o serie de evenimente de profil, printre care celebrele târguri de modă de la Düsseldorf, Munchen şi Viena.

De-a lungul scurtei sale cariere în industria modei, Andreea Castrase a fost distinsă cu premii importante printre care Best Young Designer award la Elle Style Awards şi Best Young Designer la premiile Beau Monde, ambele în 2015. Creatoarea a câştigat experiență lucrând pentru Ann Demeulemeester şi H&M, dezvoltând o estetică ce poate fi definită ca atemporală şi austeră, capabilă însă să genereze emoţie.

Cu un simţ al liniei originale și îndrăznețe, Sabina Pop este interesată de legăturile dintre arta contemporană și design. În prezent înscrisă la programul doctoral al Universităţii de Artă şi Design din Cluj, Sabina propune creaţii purtabile dar curajoase, caracterizate prin culori vii și pattern-uri puternice, suprapuse inedit, dar și prin siluete minimaliste, cu volume geometrice generoase.

Ancuţa Sarca este un explorator neobosit care investighează în permanenţă diverse concepte culturale şi a cărei originalitate a fost remarcată rapid nu doar de presa de specialitate din România, dar şi de celebrul brand Meadham Kirchhoff, care i-a oferit un internship în studioul său londonez. În cea mai recentă colecție a sa, Ancuţa traduce mişcări sociale şi culturale în haine-experiment, folosind materiale neconvenționale, culori vibrante și texturi hi-tech.

Ediția aniversară Romanian Design Week (a-V-a) prezintă cea mai mare expoziție dedicată industriilor creative din România într-un spațiu de peste 4000 de mp., cele mai bune proiecte de design, inițiative de succes și exemple de bune practici din ultimul an, dar și pentru a investiga împreună rolul creativității în 2017.

Expoziția centrală Romanian Design Week, un proiect inițiat de The Institute și organizat în parteneriat cu ING Bank, reunește anul acesta 200 dintre cele mai bune proiecte realizate doar în ultimul an de către 150 de designeri, graficieni și arhitecți români, precum și o selecție de expoziții satelit organizate alături de partenerii noștri și de prezențe internaționale.