Acasă Stiri Start nominalizări „Oamenii Timpului“ 2016!

Start nominalizări „Oamenii Timpului“ 2016!

Campania „Oamenii Timpului” RO+ a dat startul primei etape în cadrul procesului de selecţie şi jurizare a ediţiei din 2016: nominalizările online. Între 15 iulie și 1 octombrie, pe site-ul competiţiei pot fi propuse spre jurizare personalităţile preferate şi proiectele acestora.

Trofeul „Oamenii Timpului” va fi decernat unui număr de 10 personalităţi ale vieţii publice la finalul anului, în luna decembrie, în cadrul unei Gale care va avea loc pentru al treilea an consecutiv în Sala Mare a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi.

Campania „Oamenii Timpului” este un proiect al Asociaţiei Revistei „Timpul” şi beneficiază în 2016 de o recunoaştere extraordinară din partea unora dintre instituţiile-emblemă ale României. ASR Principesa Moştenitoare Margareta, Custodele Coroanei României, a acordat Înaltul Patronaj Galei „Oamenii Timpului”. De asemenea, Campania „Oamenii Timpului” RO+ beneficiază de patronajul Ministerului Culturii.

Campania îi invită pe cei interesaţi să participe activ la promovarea acelor persoane care excelează în domeniile lor de activitate. Organizatorii urmăresc identificarea profesioniştilor care au contribuit decisiv la dezvoltarea culturală şi instituţională a spaţiului public românesc, în spiritul valorilor proprii unei societăţi democratice.

Cele 10 categorii pentru care pot fi făcute propuneri sunt: Literatură, Arte, Educație și cercetare, Societate civilă, Diplomație publică, Memorie și istorie, Jurnalism, Tinere valori, Sănătate și Antreprenoriat. Fiecare nominalizare online trebuie să îndeplinească o serie de condiţii obligatorii pentru a fi validată: realizarea unei scurte descrieri a activităţii profesionale a persoanei propuse (proiecte, distincţii, rezultate etc.), precizarea meritelor profesionale deosebite pentru perioada de jurizare (octombrie 2015 – septembrie 2016), precum şi inserarea unor link-uri utile în evaluarea efectuată de către colectivul revistei de cultură contemporană Timpul.

Juriul Naţional se va întruni pe 9 decembrie, la Iaşi, pentru a stabili câştigătorii fiecărei secţiuni în parte a competiţiei. O pondere semnificativă a deciziei finale a Juriului va fi reprezentată de rezultatele votului online.
Adriana Nazarciuc, preşedintele Asociaţiei Revistei TIMPUL, Daniel Şandru, preşedinte al juriului

Adriana Nazarciuc, preşedintele Asociaţiei Revistei TIMPUL, Daniel Şandru, preşedinte al juriului şi director al revistei TIMPUL şi George Bondor, redactor-şef al revistei TIMPUL

„Etapa nominalizărilor pe platforma oameniitimpului.ro este una extrem de importantă în procesul de desemnare a câştigătorilor. Noi, ca organizatori, ne-am asumat acest exerciţiu de maximă transparenţă, de spirit democratic în cele din urmă, astfel încât baza de selecţie a personalităţilor care vor intra în etapele de prejurizare şi jurizare să fie una cât mai extinsă şi, prin urmare, cât mai reprezentativă, cât mai relevantă pentru întreg spaţiul cultural şi social românesc. Aşa cum am inclus şi comunităţile româneşti din afara ţării şi nu ne-am rezumat la spaţiul dintre graniţe, nici în privinţa nominalizărilor nu ne-am oprit la preferinţele redacţiei revistei noastre. Ne-am asumat aşadar o muncă suplimentară în procesul de selecţie pentru a le da posibilitatea membrilor comunităţii tot mai largi a Oamenilor Timpului de a-şi spune cuvântul”, a declarat Daniel Şandru, preşedinte al Juriului Naţional şi director al revistei Timpul.

Pentru detalii suplimentare, Regulamentul complet al competiţiei poate fi consultat AICI.

În urma centralizării propunerilor, va urma o perioadă de prejurizare în redacţia revistei Timpul, între 1 octombrie şi 1 noiembrie, în urma cărora vor fi selectate pentru fiecare categorie personalităţile care vor putea fi votate online, în perioada 1 noiembrie – 5 decembrie.

În cea de-a doua ediţie a Galei, dintre 800 de nominalizați propuși prin accesarea platformei online www.oameniitimpului.ro au fost selectați printr-o etapă de prejurizare 80 de finaliști (câte zece pentru fiecare județ în parte, corespunzător celor zece categorii prezentate). Aceștia au beneficiat de peste 200.000 de voturi online din partea susținătorilor. La Gala finală, care a avut loc în Sala Mare a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iași, zece personalități dintre cele 80 finaliste au primit Trofeul „Oamenii Timpului”, intrând în Comunitatea cu același nume.