Acasă Asia ”Stele ale Operei Românești” la Expo 2025 Osaka

”Stele ale Operei Românești” la Expo 2025 Osaka

Orchestra operei la osaka in cadrul expo 2025 3

 Orchestra Operei Naționale București, condusă de maestrul Daniel Jinga, alături de soprana Anita Hartig, tenorul Ștefan Pop și baritonul Ștefan Ignat, a susținut joi, 4 septembrie, concertul de gală „Stele ale Operei Românești la Osaka”, desfășurat în sala National Day Hall – “Ray Garden” din cadrul Expoziției Mondiale din Japonia.

Renumiții artiști români au oferit publicului un program de excepție, cu lucrări semnate de Giacomo Puccini, Giuseppe Verdi, George Enescu, Tiberiu Brediceanu sau Dan Dediu, ultimul fiind de altfel prezent la spectacol. Momentele muzicale au fost aplaudate îndelung, confirmând succesul reprezentației pe scena internațională și demonstrând încă o dată nivelul înalt al artei lirice românești.

Evenimentul, ale cărui bilete s-au epuizat în avans, a reunit peste 800 de spectatori și personalități internaționale, printre care Yamada Masakazu – vicepreședinte al Consiliului Municipal Osaka, Hiroyuki Ishige – secretar general al Asociației Expo 2025 Osaka, Koji Haneda – comisar general al Expo 2025, Manatsu Ichinoki – secretar general adjunct, Ueda Hiroshi – fost ambasador al Japoniei în România și Raluca Turcan, fost ministru al Culturii, în prezent deputat în Parlamentul României, dar și numeroși comisari generali și oficiali ai statelor participante.