Acasă Cultura / Culte Stilul picturii lui Ştefan Luchian continuă la Budapesta

Stilul picturii lui Ştefan Luchian continuă la Budapesta

Expoziţia personală de artă plastică Augustin Costinescu, va fi vernisată, pe 15 septembrie, la Budapesta, în prezenţa artistului plastic Augustin Costinescu şi a criticului de artă Tudor Octavian.

Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 15 septembrie – 15 octombrie.

“Pictura sa este o suprafaţă colorată pe care artistul speculează efectele plastice ale culorii şi luminii. Augustin Costinescu, de decenii, a impus un stil, o manieră artistică, o concepţie, o viziune proprie ca unicitate, valabile prin simplificarea desenului şi a efectelor emoţionale şi veridice ale culorii. Picturile sale sunt ca un cântec emoţional. În realitate, artistul continuă tradiţia picturii lui Ştefan Luchian sau a lui Alexandru Ciucurencu, prin căldura culorii şi a desenului”, susține Mircea Deac în „Lexicon critic si documentar”.

Augustin Costinescu a urmat cursurile Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, promoţia 1969. A lucrat ca pictor scenograf la Opera Româna şi la Teatrul „Nottara”. A avut numeroase expoziţii persoanele în Bucureşti la Sala Kalinderu (1970), Galeria Galateea (1974), Galeria Căminul Artei (1977), Galeria Simeza (1980), Galeria de Artă a Municipiului Bucureşti (1983,1986), Galeria Orizont (1997, 2000, 2002, 2003), Galeria Galateca (2002), sau la Oradea, Galeriile de Artă (1968), Muzeul Ţării Crişurilor (1997), Cluj-Napoca, Muzeul de Artă (1987), Iaşi, Galeria Cupola (1987), Constanţa, Muzeul de Artă (2000),   Craiova, Muzeul de Artă (2002-2003).

Lucrări care poartă semnătura sa pot fi întâlnite în Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti, în colecţii din ţară, dar şi din Germania, Franţa, Statele Unite ale Americii, Japonia, Canada, Filipine, Spania, Israel, Venezuela, Grecia, Italia, Noua Zeelandă, Olanda, Anglia, Brazilia sau Australia.