„Student Model United Nations”: 200 de studenţi şi masteranzi din 16 ţări...

„Student Model United Nations”: 200 de studenţi şi masteranzi din 16 ţări la Palatul Parlamentului

Secretarul de stat pentru afaceri globale, Daniela Gîtman, a participat, pe 23 martie, la Palatul Parlamentului, la deschiderea lucrărilor conferinței Bucharest International Student Model United Nations (BISMUN), organizată de Asociația Tineretul ONU din România, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe.

Aflată la a opta ediţie, conferinţa urmăreşte realizarea unui exerciţiu internaţional de simulare în domeniul Organizaţiei Naţiunilor Unite. Ediţia de anul acesta a evenimentului se desfăşoară sub genericul „Uniți împotriva terorismului: Atingerea consensului global”.

Pe parcursul a șase zile, în intervalul 23-28 martie 2016, un număr de 200 de studenţi şi masteranzi de la centre universitare din 16 ţări îşi asumă rolul reprezentanţilor statelor membre ONU, discutând diferite teme aflate pe agenda globală a organizaţiei.

În cadrul ceremoniei de deschidere a conferinţei, secretarul de stat Daniela Gîtman a declarat că „ONU reprezintă o arenă globală în cadrul căreia reprezentanții statelor lumii se întâlnesc și propun soluții la problemele existente. Implicarea României în cadrul ONU reprezintă o prioritate continuă pe agenda politicii noastre externe. Începând cu anul 2018, România va deține un nou mandat în cadrul Consiliului Economic și Social (ECOSOC) al ONU. De asemenea, urmărim obținerea din nou a statutului de membru nepermanent în cadrul Consiliului de Securitate (mandat 2020-2021).”

Secretarul de stat pentru afaceri globale a subliniat, în egală măsură, sprijinul MAE pentru acest exerciţiu de simulare, în contextul în care principalele obiective ale conferinței vizează încurajarea democrației participative, conștientizarea rolului ONU în gestionarea afacerilor globale, informarea tinerilor privind mecanismele decizionale și obiectivele de dezvoltare ale ONU, promovarea multiculturalismului și combaterea discriminării, dezvoltarea solidarității și promovarea toleranței, precum și întărirea unor relații de cunoaștere reciprocă între participanți din țări diferite.

La finalul ceremoniei de deschidere a lucrărilor conferinței găzduite la Palatul Parlamentului a avut loc semnarea Protocolului privind colaborarea între Ministerul Afacerilor Externe şi Asociaţia Tineretul ONU din România.

Protocolul prevede promovarea valorilor ONU în rândurile tinerilor din România şi, în general, la nivelul societăţii româneşti, cu accent deosebit pe susţinerea domeniului educaţiei. De asemenea, documentul constituie un instrument prin care este urmărită dezvoltarea de activităţi comune între Ministerul Afacerilor Externe şi Asociaţia Tineretul ONU din România.