Acasă Cultura / Culte „Suflet românesc” contemporan în inima Capitalei

„Suflet românesc” contemporan în inima Capitalei

O formulă inedită a conferinţei lui Dan Puric “Despre suflet” şi spectacolul “Rencontres!” vor fi prezentate pe 7 noiembrie, la Teatrul Elisabeta. „Sufletul românesc nu se declină între degenerarea evadatului din ghetoul comunist care fură acum în Occident şi omul politic de azi care a distrus România mai mult decât oricare duşman, ci între cel care şi-a dat viaţa pentru acest pamânt şi tăcerea românului de azi care are memoria acestui lucru şi nu cedează„, susţine Dan Puric.

Spectacolul “Rencontres!” este, potrivit lui Puric, un comentariu fin asupra dragostei, cu un umor rafinat, marcă sigură a unui talent inteligent.

Este o mare bucurie acest spectacol conceput cu debordanta fantezie de Dragos Huluba şi Violeta Totir, în care se dezbate cu haz şi sensibilitate dragostea, ilustrând situaţiile legate de iubire fără sprijinul cuvântului…”, precizează Ileana Lucaciu.