Acasă Cultura / Culte Susţinere pentru românii din Ucraina

Susţinere pentru românii din Ucraina

Prefectul judeţului Maramureş, Anton Rohian, s-a întâlnit pe 6 februarie cu Gheorghe Uhali, primarul localităţi Slatina (Ucraina), cu care reluat discuțiile privind susţinerea şcolilor şi grădiniţelor primare din comunităţi româneşti pentru predarea limbii române şi istoriei României în aceste unităţi de învăţământ.Astfel,  s-a luat în discuție şi  problema învățătorilor și educatorilor pentru copiii români din Transcarpatia, pe baza protocolului semnat anul trecut între inspectoratele școlare din Transcarpatia și Maramureș.

Întâlnirea a fost prilejuită de vizita pe care  prefectul Anton Rohian a efectuat-o la Teceu și Apșa de Mijloc (Ucraina) în perioada 5 – 6 februarie. Potrivit Prefecturii Maramureş, Anton Rohian s-a întâlnit la Teceu cu președintele Consiliului Raional, Vasile Kahaneț,  cu șeful Administrației Raionale, Vasili Demianciuc și cu primarul localității, Ivan Kovaci.

Inițiativa acestei întâlniri a pornit de la faptul că Hollosy Simon, întemeietorul Școlii de pictură băimărene, și-a desfășurat activitățile de creație și pedagogice, în perioada verii, la Teceu, din 1904 și până la sfârșitul vieții (1918). În urma discuțiilor pe care  Anton Rohian le-a avut cu Ordinul Arhitecților din România, Filiala Nord-Vest, privitoare la importanța localității Teceu în biografia lui Simon Hollosy, prefectul s-a deplasat în Transcarpatia cu intenția clară de a implica orașul în sărbătorirea a 120 de ani de la înființarea Școlii de pictură băimărene. S-au pus, astfel, bazele unui parteneriat între orașul Teceu – OAR, filiala Nord-Vest și Instituția Prefectului Maramureș, în vederea susținerii municipiului Baia Mare în cursa pentru câștigarea titlului de Capitală Culturală Europeană în 2021.

În acest context, conducerea  raională Teceu și primarul orașului s-au arătat preocupați de promovarea proiectelor transfrontaliere pentru dezvoltarea celor două localități și dornici să semneze un protocol de susținere a Băii Mari în cursa pentru titlul de Capitală Culturală Europeană. Respectul și admirația pentru Simon Hollosy sunt foarte mari la Teceu, unde locuitorii se mândresc cu înființarea unei școli, a unei case memoriale și a unui muzeu Hollosy Simon. S-a relevat faptul că în urmă cu 15 ani a fost semnată o hotărâre, susținută de 10 state din Comunitatea Europeană, pentru crearea unei legături directe, feroviare sau auto, între Teceul ucrainean și Teceul românesc.

Prefectul Anton Rohian a participat, pe 6 februarie, la cea de-a X-a ediție a Concursului literar „Mihai Eminescu”, eveniment organizat de Uniunea Regională a Românilor din Transcarpatia “Dacia” (președinte, dr. Ion Mihai Botoș) și Școala Medie Gr. I-III (director, Elena Șovac) din Apșa de Mijloc.

La manifestări au participat invitați din Baia Mare, Cernăuți, Negrești-Oaș, Oradea, Sighetu Marmației și zona Vișeu. Evenimentul a început cu un parastas pentru Mihai Eminescu, oficiat, la Biserica Ortodoxă din Apșa de Mijloc, de un sobor de preoți, în frunte cu părintele protopop de Slatina, Ștefan Bilețchi. Apoi a fost vernisată expoziția de carte intitulată „Mihai Eminescu – poetul românilor de pretutindeni”. A avut loc o discuție în care au fost aduse în prim-plan probleme ale culturii române, pe care românii din Transcarpatia au păstrat-o de sute de ani nealterată, dovedind, astfel, că ce-i roman nu piere.

Eleonora_Moldovan
Dna. Eleonora Moldovan, Consulul General al României la Cernăuți, înmânând cărți copiilor – sursa foto: Facebook

La dezbatere au mai participat Eleonora Moldovan, Consulul General al României la Cernăuți, Anton Rohian, prefectul județului Maramureș, Tiberiu Morar, om de cultură orădean, dr. Delia Suiogan, etnolog, cadru didactic la Centrul Universitar Nord Baia Mare, dr. Ilie Gherheș, istoric, reprezentant al Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, Gheorghe Todinca, directorul Muzeului Maramureșului din Sighetu Marmației, Natalia Fornvald, inspector în cadrul ISJ Maramureș, Ion Petrovai, din Petrova, scriitor, Natalia Lazăr, directorul Centrului Cultural Negrești-Oaș și președintele juriului. A fost făcută, prin intermediul Inspectoratului Școlar Maramureș și al Nataliei Fornvald, o donație de carte în limba română, de care au beneficiat elevi de la Liceul “Mihai Eminescu” din Slatina și de la Școala Generală din Apșa de Mijloc.

Elevii din Apșa de Mijloc au prezentat un spectacol inspirat din creația eminesciană. La concurs au participat peste 100 de elevi de la școlile românești din Transcarpatia, volohi din Poroșcovo, elevi din Cernăuți, de la Colegiul Național “Dragoș Vodă” din Sighet. Participanții au fost răsplătiți cu diplome și cărți în limba română.

Prezența prefectului ing. Anton Rohian a avut loc cu scopul promovării relațiilor româno-ucrainene și pentru susținerea activităților comune în domeniul cultural și, mai ales, economic.