Acasă România Tabăra internațională de creație la Repedea

Tabăra internațională de creație la Repedea

Fotografi si pictori romani, ucraineni și polonezi, dar și tineri care vor să învețe arta imaginilor și a picturii sunt prezenți, în perioada 4-10 august 2016, în localitatea maramureșeană Repedea și Complexul Turistic Borșa, unde se desfășoară o nouă tabără internațională de creație FotoArt 2016.

Manifestarea are ca scop promovarea valorilor etnografice, istorice și turistice din văile cuprinse în Parcul Natural Munții Maramureșului și locurile pitorești cu potențial turistic deosebit din Parcul Natural Munții Rodnei.

Potrivit Euromedia-Ucraina, evenimentul este finanțat de Consiliul Județean Maramureș și organizat de Fundația Uniunea Huțulilor din România, sub patronajul Consulatului General al României din Cernăuți în colaborare cu autoritățile locale, dar și cu cu alți parteneri din țară și străinătate, respectiv Căminul Cultural Repedea, Universitatea Tehnica Cluj- Facultatea de Litere Cluj Napoca, Asociația Dascălilor Moisei, Trustul de presa Euromedia din Cernăuți-Ucraina.

Ajunsă la ediția a treia, tabăra internațională de creație se va desfășura pe parcursul a șase zile, urmând ca picturile și imaginile create de pictori și fotografii invitați vor fi publicate în cadrul unui album special, cu explicații în limbile română, ucraineană și engleză.

Organizatorii vor realiza și o arhiva online de fotografii, care să contribuie la promovarea și valorificarea patrimoniului etnografic din comunităților de pe Valea Ruscovei (Repedea, Ruscova, Poienile de sub Munte), de pe Valea Vișeului, microregiunea Rakhiv (localitățile Biserica Albă, Dilove, Rakhiv, Bogdan, Iasinea din Ucraina) și obiectivele turistice de la poalele vf. Pietrosul Rodnei (Borșa, Lacul Stiol, Cascada Cailor).

Invitați și participanti la aceast proiect sunt: – academician Andryi Cebekin, academician Andryi Bokotey, artist al poporului, Zoltan Micika, Artist emerit, Arhitect al Ucrainei Oleksandr Andealosi, Pictor, UP Ucraina – Andryi Ivancio, Pictor, prof. Dr. Ihor Lutenko, Prof. Sateanu Felician și Gheorhe Petrila- fotografi, Prof. Ioan Bodnar, Dan Cevca – jurnalist din Cernăuți, Radu Bercea – artist, Nicolae Hauca – Euromedia Bucovina,  Cernăuți, a menționat președintele Fundației Uniunea Huțulilor din România, Vasile Popovici.