Acasă Alte comunitati Taberele „ARC”, un real succes pentru copiii români din străinătate

Taberele „ARC”, un real succes pentru copiii români din străinătate

Cea de-a șaptea ediția – 2015 – a Programului de tabere „ARC”, de care au beneficiat peste 2.000 de copii şi tineri din Rep. Moldova, Ucraina, Ungaria, Serbia, Bulgaria, Albania, Macedonia, Italia, Spania, Grecia şi Canada, s-a încheiat pe 3 august, anunță Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni.

Şi în acest an, taberele „ARC” şi-au atins scopul de a oferi cadrul adecvat participanților în vederea familiarizării cu România şi valorile sale culturale.

Programul a inclus activităţi variate precum concursuri de cultură generală, competiţii sportive, ateliere de pictură şi cursuri de limbă, istorie şi geografie a României, menite a facilita şi a conduce la aprofundarea, într-o manieră educativ-recreativă, a cunoştinţelor despre evoluţia limbii, a istoriei şi culturii poporului român.

Reamintim faptul că programul de tabere „ARC”, organizat de Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, s-a derulat cu sprijinul Ministerului Tineretului şi Sportului şi a beneficiat de implicarea a numeroşi voluntari ai ONG-urilor din comunităţile românilor de peste hotare, dar şi din România şi Rep. Moldova.

În cadrul celor şase ediţii anterioare, peste 10,000 de copii şi tineri etnici români de pretutindeni au beneficiat de acest program. Participanţii sunt selectaţi anual prin intermediul misiunilor diplomatice ale României şi cu sprijinul asociaţiilor româneşti din afara graniţelor, în baza îndeplinirii condiţiei obligatorii de asumare a identităţii culturale române.