Tătaru: Când avem 10.000 de cazuri în trei-patru zile, la nivelul întregii...

Tătaru: Când avem 10.000 de cazuri în trei-patru zile, la nivelul întregii ţări, se impune starea de urgenţă

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, într-un interviu pentru Agerpres, că se impune reinstaurarea stării de urgenţă în România în momentul în care, la nivelul ţării, se înregistrează 10.000 de îmbolnăviri în trei-patru zile. Joi, autorităţile au anunţat un număr record de noi cazuri de covid-19, de pe o zi pe alta: 614 noi pacienţi.

Tătaru a spus că în ultimele două săptămâni a avut loc o creştere accelerată a numărului de infectări ca urmare a nerespectării regulilor de distanţare şi de utilizare a măştilor. ”De patru săptămâni a urmat o creştere uşoară, progresivă, pe care ne-am asumat-o în contextul acestor relaxări, dar nu era numai partea noastră, este şi partea de colaborare a celorlalţi. Odată cu nerespectarea unor reguli am putut vedea şi o transmitere comunitară accentuată. Acele aglomerări urbane, că a fost litoral, că a fost Valea Prahovei, au dus spre extensia acestui nou număr de cazuri. O creştere care a fost progresivă accelerată în ultimele două săptămâni”, a explicat ministrul Sănătăţii. – mai multe pe Agerpres.ro