Acasă America de Nord Teodor Meleșcanu: România consideră că reformarea ONU și adaptarea sa la actualul...

Teodor Meleșcanu: România consideră că reformarea ONU și adaptarea sa la actualul context politic și instituțional sunt premise esențiale pentru o acțiune eficientă acesteia

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, a participat la 18 septembrie 2017 la o reuniune de nivel înalt privind reforma ONU. Evenimentul a fost prezidat de Președintele SUA Donald Trump și a deschis seria evenimentelor la nivel înalt din cadrul celei de-a 72-a sesiuni a Adunării Generale a ONU.În condițiile în care ONU este chemată să răspundă unor provocări din ce în ce mai complexe la nivel global, România consideră că reformarea Organizației și adaptarea sa la actualul context politic și instituțional sunt premise esențiale pentru o acțiune eficientă a acesteia.

Șeful diplomației române a participat, de asemenea, la Consultarea ministerială francofonă “Securitate și dezvoltare într-un spațiu francofon solidar”, prilej cu care a evidenţiat angajamentul susţinut al României în promovarea obiectivelor şi proiectelor francofone, prin iniţiative de anvergură naţională şi internaţională.

Evocând prioritatea acordată francofoniei economice şi amplificării cooperării dintre factorii economici din spaţiul francofon, a prezentat obiectivele Conferinţei Femeilor Francofone, care va fi organizată de România, în cooperare cu OIF, în perioada 1-2 noiembrie 2017, sub înaltul patronaj al Preşedintelui României. Conferinţa cu tema “Creaţie, inovaţie, antreprenoriat, creştere, dezvoltare : femeile se afirmă” se va axa pe evidenţierea contribuţiei femeilor la dezvoltarea economică şi pe impulsionarea antreprenoriatului feminin. Cu această ocazie, seful diplomaţiei române a reluat invitația adresată statelor francofone de a participa la Conferinţa ce va fi organizată de țara noastră. Totodată, a promovat pe lângă statele francofone candidatura României și principalele argumente în sprijinul deținerii de către țara noastră a unui nou mandat de membru nepermanent în CS ONU, în intervalul 2020-2021.

Obiectivele Conferinţei Femeilor Francofone au fost abordate de către demnitarul român și în cadrul întrevederii cu Secretarul General al OIF, Michaëlle Jean, precum si cu ministrul pentru relații internaționale și francofonie din provincia Quebec, Christine St-Pierre.

La 18 septembrie, în marja sesiunii Adunării Generale a ONU, ministrul Teodor Meleșcanu s-a întâlnit, de asemenea, cu omologii din Honduras și Mongolia.

Șeful diplomației române și ministrul afacerilor externe din Republica Honduras, Marïa Dolores Agüero, au trecut în revistă atât stadiul şi perspectivele dialogului politic bilateral, cât şi posibilităţile de cooperare în domenii de interes comun, precum agricultura, energia, educaţia, schimbările climatice. Au fost abordate, totodată, şi aspecte privind colaborarea dintre România şi Republica Honduras în cadrul organismelor multilaterale, inclusiv în ceea ce priveşte sprijinul reciproc de candidaturi ale celor două ţări pentru ocuparea unor posturi în cadrul organizaţiilor internaţionale.

În cadrul întrevederii cu omologul din Mongolia, Ts.Munkh-Orgil, a avut loc un schimb de opinii privind stadiul actual și perspectivele relațiilor româno-mongole, cu accent pe dialogul politic, cooperarea economică și schimburile interumane. Ministrul român a subliniat potențialul semnificativ prezentat de relansarea relațiilor bilaterale. Ambele părți au reconfirmat interesul realizării unor proiecte comune pentru dezvoltarea cooperării în domenii de interes, precum agricultura și zootehnia.

Cei doi oficiali au reafirmat dorința de a contribui la dezvoltarea relațiilor UE – Mongolia și de a iniția schimburi culturale mai intense, în special în domeniul educaţiei, care să contribuie la o mai bună cunoaştere reciprocă.

Noul secretar general al ONU, Antonio Guterres, și-a preluat mandatul la 1 ianuarie 2017 și a anunțat între prioritățile sale realizarea unei reforme profunde a Organizației, pentru adaptarea acesteia la necesitățile actualei perioade. Domeniile avute în vedere de reforma propusă de Secretarul General sunt pacea și securitatea, cu accent pe prevenirea situațiilor de criză, dezvoltarea durabilă și reforma managementului organizației, atât la nivel central, cât și în teren.

Reforma ONU este un proces complex, care presupune negocieri interguvernamentale între statele membre (reforma Consiliului de Securitate, reforma ECOSOC, revitalizarea și întărirea activităților adunării generale), precum și măsuri privind reforma managementului organizației, inițiate de Secretarul General și andosate de statele membre.

Consultarea ministerială din 18 septembrie 2017 a avut ca temă ”Securitatea şi dezvoltarea într-un spaţiu francofon solidar” şi  a fost co-organizată de OIF şi Madagascar (preşedinte în exerciţiu al Sommet-ului francofoniei, după găzduirea Conferinţei de la Antananarivo, din 2016).