Acasă Stiri Termen mai scurt pentru eliberarea cazierului judiciar pentru românii din străinătate

Termen mai scurt pentru eliberarea cazierului judiciar pentru românii din străinătate

Cetățenii români aflați în străinătate vor putea obține, într-o perioadă de timp mai scurtă și parcurgând o procedură mai simplă, documente cu valoarea juridică a unui certificat de cazier judiciar.Potrivit noilor reglementări adoptate astăzi de guvern, misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate vor avea competența să elibereze adeverințe cu valoarea juridică a unor certificate de cazier judiciar, pe baza verificărilor efectuate în evidențele autorităților române competente. Aceste adeverințe se vor elibera în maximum 10 zile de la data solicitării, vor fi valabile 6 luni de la data eliberării (perioadă identică cu cea a certificatelor de cazier judiciar eliberate în țară) și se vor utiliza exclusiv în străinătate.

Pentru operaționalizarea procedurii mai sunt necesare adoptarea unei hotărâri de Guvern privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 345/2010 pentru aprobarea modelelor formularelor-tip folosite în activitatea de cazier judiciar (în vederea introducerii modelului de adeverință cu valoarea juridică a unui certificat de cazier judiciar, care va fi eliberată de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României din străinătate) și încheierea unui protocol de cooperare între MAE și MAI pentru interconectarea sistemelor informatice ale celor două instituții.

La nivelul MAE, procedura informatizată de obținere a cazierului judiciar va deveni accesibilă după operaționalizarea Sistemului Informatic pentru Managementul Integrat al Serviciilor pentru Cetăţeni (SIMISC).

SIMISC face parte din procesul de informatizare și modernizare a prestării tuturor serviciilor consulare început de MAE, prin crearea unei platforme electronice integrate, cunoscută sub denumirea  „E-cons”, ce integrează mai multe sisteme informatice care deservesc domeniul consular.

În prezent, durata de procesare a cererilor pentru eliberarea cazierului judiciar este de aproximativ 3 luni.