dialog cu prof. ION IOVCEV, directorul Liceului ”Lucian Blaga” din Tiraspol
Cu profesorul Ion Iovcev m-am mai întâlnit, accidental, cu prilejul câtorva activități publice la care amândoi fusesem invitați. Ne-am mai auzit de-a lungul timpului, dar niciodată până acum nu am avut prilejul să petrec alături de domnia un timp mai îndelungat. De această dată însă am putut să-i fiu alături ceva mai mult timp și să discutăm, prea puțin totuși, cred, despre frămâtările sale, despre problemele cărora trebuie să le țină piept în Transnistria, o zonă frământată și agitată de prea multă vreme.
Ceea ce m-a surprins la Ion Iovcev au fost liniștea și seninătatea pe care le transmite elevilor săi, deși știam că în sufletul său lucrurile nu sunt deloc așezate, că este îngrijorat de soarta liceului, a colegilor, cadre didactice, a elevilor, a părinților.
Profesorul Iovcev mi-a amintit de Domnu Trandafir, acel dascăl care dădea elevilor săi învățătura sufletească nu pentru că trebuia sau pentru că era plătit, ci pentru că avea în el un prisos de bunătate, iar în suflet purta ceva din curățenia unui apostol… Un apostol al vremurilor pe care le trăim…
Rep.: Domnule Iovcev, Dvs. ați mai fost în România. De ce ați ales ca acum, în Săptămâna Mare, să reveniți împreună cu elevii Dvs.?
Este o invitație mai veche, din partea dlui Eugen Tomac. Am fost invitați iarna, un anotimp rece, friguros, dar am ajuns primăvara, când timpul e mai bun. Pentru noi iarna a trecut repede, dar a fost o iarnă fierbinte. Nu în înțelesul formal al cuvântului. Știți prin ce trec cele opt școli românești din Transnistria și, mai ales, Liceul ”Lucian Blaga”. Majoritatea copiilor nu au mai fost în România și i-am văzut cu câtă mândrie privesc la Parlamentul României. Sunt sigur că se vor întoarce cu mândrie că sunt purtători de limba română, că învață istoria țării noastre, că știu de unde vin și unde se duc.
Rep: Problemele cu care vă confruntați în Transnistria sunt, în general, cunoscute. Credeți că sunt și înțelese? Cum reușiți, totuși, să supraviețuiți în atmosfera încordată de la Tiraspol?
Cum am supraviețuit noi? Cred că un foarte mare merit l-a avut mass-media. Nu numai din Republica Moldova, ci și din România, pentru că în această perioadă a fost alături de noi, cu ochii pe noi. De fiecare dată, lumea întreagă a aflat ce se întâmplă în acea zonă, în Tiraspol, din presă, din interviurile pe care ni le-au luat ziariștii. Datorită Dvs., datorită europarlamentarilor români, chestiunea școlilor românești din Transnistria s-a auzit și în Parlamentul European.
Ardelenii ne pricep foarte bine și ne simțim ca acasă de câte ori ajungem acolo, iar denumirea liceului – Lucian Blaga – spune ceva despre acest lucru. Dacă ar fi trăit astăzi Lucian Blaga cred că ne-ar fi înțeles și ar fi fost acolo, alături de noi.
Noi educăm în școlile noastre valorile naționale, valorile românești, valorile europene. Avem copii minunați, cu care ne mândrim și îi iubim foarte mult și nu spun lucru mare. Școala ar fi fost mult mai mare, ar fi fost copii și mai mulți, dar s-a micșorat numărul lor din cauza presiunilor care se fac asupra noastră. Dar suntem o familie, o familie unită – profesori, părinți, elevi. Suntem deosebiți. Vă spun cu mândrie că mă bucur pentru copiii care au învățat, învață sau vor învăța în Liceul ”Lucian Blaga”. Nu voi uita niciodată întâlnirea cu marele poet ardelean Ioan Alexandru, în biroul meu. A îngenunchiat, și-a făcut cruce, a sărutat podeaua. Am văzut lacrimi în ochii dumnealui și mi-a spus: ”Nici nu vă dați seama ce lucru mare faceți Dvs, aici în Tiraspol. De-ar ști românii din România… Și oricât ați fi de umiliți să țineți candela aprinsă”. Și ținem cu demnitate lumina acestei candele. Luptăm pentru adevăr, pentru demnitate, pentru limba română, pentru istoria neamului nostru. Suntem acolo, la zidul cetății românești. De fapt, suntem ambasadorii Limbii Române, acolo în Tiraspol.
Rep.: Dumneavoastră aveți o experiență mai ”specială” cu autoritățile transnitrene …
Așa este. Am trecut prin prin așa numite ”ședințe” pe la procuratură, pe la tribunal, pe la judecătoria transnistreană. Dacă atunci când am fost reținuți nu ar fi fost o asemenea reacție dură de la Chișinău și din România, nu se știe ce se întâmpla. Săptămâna trecută am avut citație la judecătorie. Am contestat hotărârea tribunalului din Tiraspol prin care am fost amendat pentru că nu am pus la dispoziție documentele contabile ale școlii atunci când a fost vizitați de procuratura din Tiraspol. Acum sunt citat din nou la ședința judecătoriei.
În 5 decembrie, când au ajuns la noi calculatoarele primite ca donație, miliția transnistreană a intrat în școală. Am observat că ei aleg momentele cele mai importante să vină în școală sau să ne trimită citații: în ziua de Crăciun, în ajun de Paște ori după Paște, să ne strice dispoziția.
Rep. Se va rezolva, vreodată, problema școlilor românești din Transnitria?
Problema școlilor noastre este departe de a fi rezolvată. Mult s-a vorbit, și în mass-media se știe, despre problemele cu care se confruntă școlile în limba română din stânga Nistrului, și mai ales Liceul ”Lucian Blaga”, care este ținta lor. Noi nu avem acolo nicio apărare. Dacă în Bender sau în Tighina mai este Comisia Unificată de Control, mai sunt sunt polițiști, în Tiraspol noi suntem unu la unu cu separatismul transnistrean și este foarte greu. Suntem ostatici acolo, iar școala este un barometru pentru ce întâmplă în Republica Moldova.
Sunt directorul acestei școli din 1992, când am preluat această instituție în preajma războiului ruso-moldovenesc. Țineți minte ce s-a întâmplat în Bender atunci. De atunci și până acum, școala a fost devastată de două ori – în 1994 și în 2004. Era de așteptat ca și în preajma parafării Acordului de Asociere la Uniunea Europeană să apară acțiuni din partea Tiraspolului, care sunt, de fapt, răspunsul Moscovei către Republica Moldova care pășește către Uniunea Europeană, unde ne este locul. Pe parcursul celor șase luni de când Moldova a parafat Acordul de Asociere și până astăzi, avem probleme mari. Dar rămânem pe poziție și vom face totul ca această școlă să reziste și existe.
În data de 5 februarie, ni s-au confiscat salariile, ștampila școlii, mașina.. Deși s-a promis că ne vor fi date înapoi, nici până astăzi nu s-a întâmplat, chiar dacă despre acest lucru s-a auzit și în Parlamentul European. Nimic nu ne-au întors. Discuțiile, toate tratativele pe care le are Biroul de Reintegrare, în frunte cu dl. Carpov și cu pretinsa ministră din Transnistria, nu au dus la niciun rezultat. Numai promisiuni. Pentru că mass-media a fost sensibilă la acest subiect și l-a urmărit, au fost nevoiți să ne elibereze.
Trebuie să spunem lucrurilor pe nume: există pericolul ca la 1 septembrie aceste școli să fie închise de autoritățile din Tiraspol. Nu vreau ca elevii să aibă emoții, dar acest lucru trebuie spus. Am avut întâlniri și la nivelul Președinției Republicii Moldova, pentru găsirea unor soluții pentru ca aceste școli opt să continue să existe.
Dacă școala românească se va păstra, mai sunt încă șanse ca raioanele de est să rămână în componența statului care este astăzi Republica Moldova. Știți prea bine, și copiii știu, nu e secret, că evenimentele care se petrec în această perioadă cu anexarea Peninsulei Crimeea de către Federația Rusă fac parte din planul Federației Ruse legat de raioanele de Est și de Sud ale Republicii Moldova, să ajungă de la Odesa la Tiraspol, iar de acolo, prin Ștefan Vodă să ajungă la gurile Dunării. Este un plan mare pe care îl urmărește Rusia, dar cred că Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii și România, care face parte și din NATO și UE, vor face tot posibilul ca în iunie sau la sfârșitul lunii mai Republica Moldova să semneze Acordul de Asociere la Uniunea Europeană, iar problema să fie rezolvată. Cred că ar trebui chiar Uniunea Europeană să mai lase la o parte birocrația și semnarea Acordului să aibă loc cât mai repede.
Situația de astăzi este critică. Este foarte greu să fii român în Tiraspol. Dar noi suntem convinși că școala, liceul, a fost și va fi în continuare.
Rep: Aveți nevoie doar de sprijinul Bucureștiului sau vă ajută și Chișinăul?
Suntem ajutați și de Ministerul Educației de la Chișinău și de Guvernul Republicii Moldova, dar situația noastră este critică. Nu ar fi rău dacă ne-am gândi, împreună, la acordarea unor burse speciale pentru acești copii care învață foarte bine. Ar fi un stimulent pentru elevii care vin din satele vecine, unde nu au posibilitatea să învețe în limba română. Autobuzul pe care l-am primit de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni ne ajută foarte mult. Sunt elevi care vin din satele vecine, iar numărul lor a crescut. Nu ar fi rău ca pentru acei veterani, patrioți, care sunt și cetățeni ai statului român, să existe și un stimulent la salariu din partea României. Pentru profesori ar fi un lucru mare.
Pentru noi sunt alocate 75 de burse, dar noi nu le primim, pentru că ele intră în numărul total de burse. Ar trebui să fie separate de restul burselor. Să fie separat, pentru școlile din Transnistria.
Îmi doresc ca vizitele copiilor noștri la Dvs. să devină o tradiție, astfel încât toți să ajungă aici și să înțeleagă ce înseamnă țara noastră, România.
Rep. V-ați gândit vreodată să renunțați?
Ziariștii ne întreabă adesea de ce nu plecăm de acolo. Ce ne ține în Tiraspol, în această școală? E foarte complicat. Noi nu plecăm de acolo. Nu putem pleca. Rămânem ferm convinși că școala trebuie să existe. Prin susținerea Dvs., prin susținerea oamenilor de bună credință din toate comunitățile românești din Uniunea Europeană. Mulți dintre noi suntem cetățeni ai statului român și de aceea ne adresăm statului român să fie alături de noi nu numai moral, ci și material. Suntem cetățeni ai României. Cred că România trebuie să-și apere cetățenii de acolo.
Federația Rusă dă cetățenie în stânga și-n dreapta. Mi-e teamă să nu se întâmple cum s-a întâmplat în 2008 în Osetia, când Federația Rusă a spus că-și apără cetățenii, așa cum face și acum în Ucraina.
Spun lucrul acesta pentru că Rusia face foarte mult pentru regiunea transnistreană. Plătesc pensiile, școlile rusești, care sunt majoritatea în zonă, sunt finanțate de Federația Rusă. Cred că în timpul apropiat România trebuie să fie mult mai aproape de noi. Am demonstrat comunităților românești că, cu forțe mici se pot face lucruri mari.
Sperăm ca vocea noastră să fie auzită.
(pentru www.viitorulilfovean.ro/timpromanesc a consemnat Antuanela Roșioru)
